Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: 800 de elevi au participat la două concursuri organizate de ISU Drobeta

Mehedinţi: 800 de elevi au participat la două concursuri organizate de ISU Drobeta

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, prin cadrele Inspecţiei de Prevenire, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a organizat, în această săptămână, pe stadioanele din municipiile şi oraşele judeţului Mehedinţi, faza zonală a concursurilor cercurilor de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi „Prietenii Pompierilor”.
Competiţiile s-au desfăşurat pe cinci zone, în localităţile Baia de Aramă, Orşova, Strehaia, Vânju Mare şi Dr. Tr. Severin şi au cuprins atât probe teoretice, cât şi practice. 
 La cele două concursuri, au participat 135 echipaje de elevi de gimnaziu şi liceu, în total aproape 800 de elevi. 
Echipajele clasate pe primele trei locuri, la cele două categorii de vârstă (gimnaziu şi liceu), vor concura la etapa judeţeană, care se va desfăşura pe Stadionul Angelescu din Drobeta Turnu Severin, în luna mai a acestui an. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS