Știri de ultima orăActualitateGorj: Au dat nouă spargeri auto în câteva ore

Gorj: Au dat nouă spargeri auto în câteva ore

Doi gorjeni, dintre care un minor de 15 ani, au săvârşit pe parcursul unei singure nopţi nouă furturi din autoturisme parcate pe raza municipiului Târgu Jiu. Azi noapte, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, în maşină mai aflându-se un copil de 15 ani din comuna gorjeană Bîlteni. Cu ocazia controlului efectuat, în portbagajul autoturismului au fost găsiţi nouă acumulatori auto şi o roată de rezervă. Întrucât suspecţii nu au putut justifica provenienţa bunurilor găsite asupra lor, aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu. Ca urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acumulatorii auto şi roata de rezervă, bunuri evaluate la suma de 2.000 de lei, au fost sustrase azi noapte de către cei doi suspecţi, din autoturisme parcate pe raza municipiului Târgu Jiu. Poliţiştii au identificat proprietarii acestor autoturisme şi urmează să le restituie bunurile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS