Primăria Municipiului Craiova, prin Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială, anunţă persoanele cu handicap accentuat şi handicap grav, precum şi asistenţii personali ai acestora, că pentru abonamentele pentru mijloacele de transport în comun din municipiul Craiova luna decembrie 2011 se vor elibera în perioada 28-30 noiembrie 2011 la sediul din Lăpuş, bloc T8, parter, între orele 8.00 – 16.00.
Pentru persoanele cu handicap vizual accentuat şi grav, abonamentele pentru luna decembrie se vor elibera în data de 25 noiembrie 2011 la sediul Asociaţiei de Nevăzători din Craiova, situat pe strada Fraţii Buzeşti nr. 25, între orele 8.00 şi 16.00.
Abonamentele se eliberează personal celor în cauză, pe baza actului de identitate în original şi a unei copii xerox a certificatului de încadrare în grad de handicap.

