Știri de ultima orăActualitateGimnastică – Sportivele române, pe locurile 6 şi 18 la CM de la Tokyo

Gimnastică – Sportivele române, pe locurile 6 şi 18 la CM de la Tokyo

Gimnastele Ana Porgras şi Raluca Haidu s-au clasat, joi, pe locurile 6, respectiv 18 în finală probei de individual compus de la Campionatul Mondial de la Tokyo, informează Mediafax. Ana Porgras a acumulat 57.299 puncte, încheind pe locul 6, iar Raluca Haidu, cu 54.814 puncte, s-a clasat pe poziţia a 18-a.

Notele obţinute de sportivele noastre au fost următoarele: paralele: Raluca Haidu 13.366, Ana Porgras 14.133; bârnă: Raluca Haidu 14.416, Ana Porgras 15.100; sărituri: Raluca Haidu 13.466, Ana Porgras 14.100; sol: Raluca Haidu 13.566, Ana Porgras 13.966.

Titlul mondial a revenit sportivei americane Jordyn Wieber (59.832), urmată pe podium de rusoaica Viktoria Komova (59.349) şi de chinezoaica Jinnan Yao (58.598). În finală au participat 24 de gimnaste, din 16 ţări.

După trei finale disputate la Campionatul Mondial de la Tokyo, sportivii români nu au reuşit încă să cucerească nicio medalie, clasările fiind următoarele: echipa feminină – locul 4, echipa masculină – locul 8, individual compus feminin – locurile 6 şi 18.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS