Peste 450.000 de persoane au manifestat astăzi în oraşul sirian Hama (la nord de Damasc), împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, informează Agerpres.ro. Cei mai mulţi dintre protestatari şi-au făcut marea rugăciune de astăzi în piaţa al-Assi din Hama, devenită un loc tradiţional al protestelor. În schimb, forţele de securitate şi-au făcut simţită prezenţa în oraşul vecin Banias, unde au tras salve de avertisment, pentru dispersarea protestatarilor, care au ieşit din nou în stradă, după rugăciunea tradiţională. Manifestaţii de protest similare au avut loc la Lattaqia, Alep, Homs, Qatana, în multe oraşe din regiunile kurde, dar şi la Saqba, Jdeidet şi Artouz, în provincia Damasc. În acest context, trei protestatari, doi la Damasc şi unul la Midane, au fost ucişi de tiruri ale forţelor de securitate, a indicat liderul Ligii siriene pentru drepturile omului Abdel-Karim Rihawi.
Potrivit unor surse diplomatice, ambasadorul american Robert Ford şi cel francez Eric Chevallier s-au deplasat la Hama, pentru a-şi demonstra solidaritatea cu manifestanţii.