33.6 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateŞtefan Burcheci a pierdut procesul cu Prefectura Gorj

Ştefan Burcheci a pierdut procesul cu Prefectura Gorj

Ştefan Burcheci, fost membru al Corpului de Control al Prefecturii Gorj, trimis în judecată pentru corupţie, a pierdut procesul cu instituţia care îl suspendase anul trecut din funcţie până la rezolvarea problemelor penale ale angajatului. Imediat după suspendare, Burcheci a solicitat în instanţă conducerii Prefecturii Gorj reîncadrarea pe postul de membru al Corpului de Control şi plata salariilor neîncasate din luna august 2010 şi până la repunerea în funcţie. Salariatul prefectului Liviu Andrei a şi câştigat la Tribunalul Gorj procesul intentat prefecturii. Magistraţii gorjeni au dispus anularea suspendării din funcţie a lui Ştefan Burcheci şi plata salariilor restante, din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Decizia judecătorilor de la Târgu Jiu a fost însă anulată recent de magistraţii Curţii de Apel Craiova, care au acceptat recursul formulat de juriştii prefecturii şi au respins acţiunea iniţiată de Burcheci la Tribunalul Gorj.  

Ştefan Burcheci este judecat de Curtea de Apel din Craiova într-un proces de corupţie privind retrocedarea ilegală a unor suprafeţe de teren către foşti şefi ai Prefectuii Gorj. Au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie mai multe persoane cunoscute din administraţia locală, între care: Lelioara Deaconu, fost subprefect al judeţului Gorj, Ioana Călinescu, fosta şefă a Serviciului legalitatea actelor din cadrul Prefecturii Gorj, Nicolae Deaconu, actual avocat, ex-judecător, Gheorghe Ilie, şeful Serviciului agricol din Primăria Târgu Jiu, Marilena Bardan, referent agricol la Primăria Târgu Jiu, precum şi Remus Stamatie, fostul secretar al Primăriei Turceni.
Cei amintiţi sunt judecaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu scopul de a obţine avantaje patrimoniale, fals intelectual, pentru instigare la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, uz de fals, fals în declaraţii şi evaziune fiscală. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au stabilit că Lelioara Deaconu şi Ioana Călinescu s-au implicat personal şi au fost ajutate să obţină ilegal de mai multe suprafeţe de teren în Târgu Jiu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS