Familiile persoanelor care şi-au pierdut viaţa în timpul atentatului produs ieri pe aeroportul Domodedovo din Moscova vor primi câte 100.000 de dolari de la guvern, a anunţat premierul rus Vladimir Putin. Potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, premierul a mai anunţat că persoanele care au suferit răni grave în urma atentatului vor primi câte 63.000 de dolari, iar cele cu răni minore vor primi 40.000 de dolari. Putin a promis că teroriştii din spatele acestui atac vor fi pedepsiţi. "Sunt absolut convins că această crimă va fi rezolvată şi răzbunarea va fi inevitabilă", a precizat premierul.
Reamintim că cel puţin 35 de persoane au murit şi alte 180 au fost rănite ieri, după ce doi atentatori kamikaze s-au aruncat în aer pe aeroportul Domodedovo. Poliţia a sugerat că atentatul ar putea fi acţiunea radicalilor islamişti din Caucazul de Nord.

