9 C
Craiova
miercuri, 12 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Cel de-al doilea Atelier Intercultural organizat în beneficiul preoților din zonele rurale defavorizate

Craiova: Cel de-al doilea Atelier Intercultural organizat în beneficiul preoților din zonele rurale defavorizate

Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, în calitate de instituţie coordonatoare, în parteneriat cu alte 4 instituţii europene de învăţământ superior – Facultatea de Teologie a Universităţii „St. Kliment Ochridsky” din Sofia (Bulgaria), Europe Direct-Carrefour Europeo Emilia (Italia), Institutul Teologic al Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene (Estonia) şi Şcoala Norvegiană de Teologie din Oslo (Norvegia) – derulează în perioada August 2009 – Iulie 2011 Proiectul ”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară”, finanțat de ANPCDEFP–Programul Grundtvig.
În cadrul Proiectului ”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară”, în perioada 8-13 noiembrie 2010, la Casa Universitarilor din Craiova, se va desfăşura cel de-al doilea Atelier Intercutural organizat în beneficiul preoţilor din zonele rurale defavorizate. La atelier vor participa preoţi din ţările implicate în proiect – România, Bulgaria, Estonia, Italia şi Norvegia. Preoţii participanţi vor avea ocazia să facă schimb de informaţii şi de experienţă cu privire la cele mai bune practici în activitatea pastoral-misionară de îmbunătăţire a vieţii membrilor comunităţii lor şi să construiască astfel o strategie comună de dezvoltare comunitară care să fie compatibilă şi aplicabilă tuturor comunităţilor şi regiunilor europene vizate de proiect.
Atelierul Intercultural organizat de Facultatea de Teologie din Craiova cuprinde în agenda sa audierea unor prelegeri de specialitate, prezentarea reciprocă a preoţilor participanţi şi a metodelor utilizate în dezvoltarea comunităţilor în care slujesc, vizitarea unor centre sociale aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei, precum şi vizite în diferite comunităţi parohiale rurale din Oltenia, acolo unde preoţii români au iniţiat acţiuni de dezvoltare comunitară.
Proiectul ”Metode Interculturale de dezvoltare comunitară” îşi propune să creeze un cadru adecvat facilitării schimbului de experienţă şi colaborării între cele cinci instituţii partenere, în scopul dezvoltării abilităţilor unui număr de 80 de preoţi din comunităţile rurale defavorizate din ţările de origine ale partenerilor în proiect, de a contribui la procesul de dezvoltare a comunităţilor în care aceştia activează.
Rezultatul final al proiectului urmăreşte înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele interculturale de dezvoltare comunitară, care, prin intermediul celor 5 instituţii partenere în proiect, va constitui o interfaţă între grupurile de preoţi din ţările participante la proiect, în vederea identificării şi diseminării celor mai eficiente şi inovative metode de participare şi implicare a preoţilor la nivelul comunităţilor lor, în vederea producerii unor schimbări pozitive pentru membrii acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS