Indicele de confort termic a depăşit pragul critic de 80 de unităţi în aproape toată ţara, dar cea mai gravă situaţie se înregistrează pe litoral, unde la ora 15.00 indicele ajunsese la 90 de unităţi. Indicele de confort termic este un index care coroborează teperatura aerului cu umiditatea relativă pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimţită de corpul uman. În mod normal, corpul se răceşte prin transpiraţie, proces în timpul căruia apa se evaporă, iar ca urmare căldura reţinută se diminuează. Atunci când umiditatea relativă este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta înseamnă o răcire mai lentă a corpului, care reţine mai multă căldură decât ar face-o în aer uscat. Potrivit specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pragul critic este de 80, iar în zonele unde valoarea este egală sau mai mare, populaţia trebuie să se protejeze adecvat.
Codul galben de caniculă valabil pentru toată ţara a fost prelungit până luni. Meteorologii au anunţat că românii se vor confrunta cu cel mai fierbinte weekend din acest an, fiind prognozat că vor fi înregistrate temperaturi de 40 de grade la umbră.

