19.5 C
Craiova
marți, 29 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBermas estimează pentru acest an un profit net de 1,5 milioane de lei, similar cu cel din 2009

Bermas estimează pentru acest an un profit net de 1,5 milioane de lei, similar cu cel din 2009

Producătorul de bere Bermas Suceava (BRM) estimează că va obţine în acest an un profit net de 1,54 milioane de lei, similar cu cel din 2009, la venituri de 27,6 milioane lei, în creştere cu 6,4% faţă de valoarea din 2009, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat marţi de către acţionari.

Totodată, afacerile firmei ar urma să crească în acest an cu 6,6%, de la 23,45 milioane de lei în 2009, la 25 milioane de lei, iar cheltuielile sunt programate să avanseze uşor, de la 24,16 milioane de lei la 25,76 milioane de lei.

Acţionarii au mai aprobat distribuirea unui dividend brut de 0,055 lei pe acţiune, cu 25,2% mai mare faţă de valoarea alocată pentru exerciţiul financiar 2008, de 0,0439 lei.

Astfel, valoarea totală a dividendelor se ridică la 1,18 milioane lei, reprezentând 77,6% din profitul net raportat pentru anul precedent, de 1,52 milioane lei. Câştigul obţinut de Bermas în 2009 a fost cu 65% mai mare faţă de rezultatul obţinut în 2008, de 917.521 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS