Știri de ultima orăActualitateJoi este grevă în învăţământ

Joi este grevă în învăţământ

Organizaţiile sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FLSI), Federaţia Sindicală "Spiru Haret", Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia "Alma Mater" vor declanşa joi, 22 aprilie, începând cu ora 7.00, grevă pe durata întregii zile în toate unităţile de învăţământ din ţară.
Sindicaţiştii au luat această decizie fiind nemulţumiţi de proiectul Legii Educaţiei, de faptul că veniturile salariale ale persobalului din educaţie s-au diminuat şi că numărul de posturi s-a redus cu aproximativ 15.000.
Federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ au notificat Ministerul Educaţiei că au fost întrunite condiţiile pentru declanşarea conflictului de muncă, printr-o adresă trimisă ministrului Daniel Funeriu.
O altă problemă semnalată de reprezentanţii federaţiilor sindicale este dispariţia unor drepturi garantate profesorilor de ani de zile în legislaţie, precum decontarea cheltuielilor de navetă, prima de instalare şi concediile fără plată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII