Casele şi apartamentele s-au ieftinit cu aproape 10% de la începutul anului 2009 şi până în trimestrul trei al anului trecut, cea mai accentuată scădere a preţurilor de tranzacţionare fiind înregistrată la casele din mediul urban, reiese din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Locuinţele costau în trimestrul trei al anului trecut, cea mai recentă perioadă de raportare a INS, cu 4% mai puţin faţă de trimestrul anterior şi cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Preţurile de tranzacţionare pentru casele din mediul urban au atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani după o reducere de 12%, în special ca urmare a ieftinirii cu peste 6% din trimestrul al treilea din 2010. În mediul rural, casele s-au ieftinit cu circa 11%.
În cazul apartamentelor, preţurile au scăzut în ultimii doi ani cu peste 9% atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării. În trimestrul trei din 2010 preţurile la apartamentele din Bucureşti s-au redus aproape 2%, în timp ce în restul ţării scăderea a fost mult mai accentuată, de peste 6%.
Elaborarea metodologiei de calcul a preţurilor de tranzacţionare a locuinţelor a început în anul 2008 în baza unei colaborări între INS, Banca Naţională a României, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, iar colectarea informaţiilor de la birourile notariale se face din luna ianuarie 2009 şi se realizează de către INS cu sprijinul camerelor teritoriale ale notarilor publici.

