Numărul poliţiştilor comunitari bucureşteni va fi suplimentat în noaptea de Înviere, iar agenţii vor supraveghea zonele din apropierea bisericilor, marilor magazine şi a parcurilor, se arată într-un comunicat al Poliţiei Comunitare a Municipiului Bucureşti, remis, vineri, NewsIn.
Mai mult, în perioada Paştelui, în centrul istoric al Capitalei vor fi introduse patrule de noapte, iar în parcurile Herăstrău, Carol şi Tineretului ordinea publică va fi asigurată de patrule de poliţie călare.
"Totodată, patrulele Poliţiei Comunitare a Municipiului Bucureşti vor susţine acţiunile organizate în această perioadă de către Primăriei Capitalei", se mai arată în comunicatul remis NewsIn.