34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Dragomir susţine că începerea returului nu se va amâna

Fotbal: Dragomir susţine că începerea returului nu se va amâna

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că startul returului Ligii I nu se va amâna din cauza vremii, deoarece posturile TV nu sunt interesate de etapele intermediare, iar LPF ar fi obligată să dea banii înapoi televiziunilor.
"Nu se amână nicio etapă. Se joacă aşa cum e programat. A, dacă ninge în continuu până vineri sau sâmbătă şi pe un stadion nu se poate da zăpada la o parte, atunci se amână acel meci. Asta decide arbitrul. Dar etapa nu se amână. În primul rând pentru că nu avem date libere şi în al doilea rând pentru că televiziunile care transmit nu sunt interesate de etapele intermediare. Şi dacă nu se transmit meciurile atunci trebuie să dăm banii înapoi televiziunilor care au cumpărat drepturile TV", a explicat oficialul LPF.
Dragomir a mai precizat că la LPF nu există nici măcar o cerere scrisă din partea cluburilor pentru amânarea returului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS