Revenirea ratingului României în categoria investment grade poate avea loc "mai degrabă peste un an, un an şi ceva", după ce agenţiile de evaluare financiară vor ridica perspectiva de rating a ţării la stabilă şi apoi la pozitivă, a declarat vineri viceguvernatorul BNR, Cristian Popa.
"Până la revenirea ratingului în investment grade este nevoie să se îmbunătăţească perspectiva de la negativă la stabilă şi apoi la pozitivă, după care durează câteva luni, chiar şase luni. Pentru investment grade vorbim de un an, poate un an şi ceva", a spus Popa.
România are în prezent rating fără recomandare de investiţii – 'BB+', cel mai înalt nivel din clasa speculativă (junk) – de la două din cele trei mari agenţii de rating, Fitch şi Standard&Poor's. Aceste două agenţii au retrogradat România sub categoria cu recomandare de investiţii (investment grade) la finalul lui 2008.