2.9 C
Craiova
sâmbătă, 3 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateAgenţiile de turism nu vor plăti impozit forfetar

Agenţiile de turism nu vor plăti impozit forfetar

Impozitul forfetar nu se va aplica agenţiilor de turism şi turoperatorilor, conform declaraţiei Corinei Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), care a primit această clarificare de la reprezentanţii Ministerului Finanţelor.  "ANAT a solicitat miercuri clarificarea impozitării firmelor din turism, iar reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat că impozitul forfetar nu se va aplica agenţiilor de turism şi turoperatorilor", a spus Corina Martin. 

Surse guvernamentale au declarat recent că restaurantele, hotelurile, agenţiile de turism şi turoperatorii, barurile, centrele de fitness, dar şi antreprenoriatul de pompe funebre se numără printre activităţile pentru care s-ar putea aplica impozitul forfetar, potrivit unei liste aflată în discuţia autorităţilor, care cuprinde 26 de servicii prestate populaţiei.  Ideea introducerii impozitului forfetar pentru agenţiile de turism a fost criticată de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi de ANAT.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS