25.6 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSMURD-ul devine operaţional şi în judeţul Mehedinţi

SMURD-ul devine operaţional şi în judeţul Mehedinţi

Începând de astăzi, două ambulanţe tip B1 şi 24 de paramedici de la I.S.U. Mehedinţi vor forma SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare) Mehedinţi.
De-acum înainte, ISU Mehedinţi va avea 2 echipaje de prim-ajutor care vor acorda servicii medicale de urgenţă în caz de incendii, accidente, precum şi în alte situaţii în care viaţa persoanelor afectate este, sau se presupune a fi în pericol iminent. Acest serviciu va creşte capacitatea de a răspunde apelurilor de urgenţă cu încă 2 echipaje: unul la Detaşamentul Drobeta Turnu Severin, iar celălalt la Pichetul Strehaia, al III-lea echipaj urmând să fie acreditat conform prevederilor legale şi operaţionalizat la Staţia Vânju Mare.
Ambulanţele SMURD sunt dotate cu aparatură performantă pentru monitorizarea funcţiilor vitale şi prim-ajutor, sistem de radiocomunicaţii, sisitem de comunicaţii Tetra, sistem de telefonie celulară GSM,  precum şi un sistem de comunicare intern. Acestea vor funcţiona cu 2 paramedici şi un conducător auto, toţi 3 pompieri, special instruiţi în acordarea primului-ajutor calificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS