Sute de oameni îşi iau adio, vineri, de la Mădălina Manole, la Ploieşti, unde sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost adus de la Bucureşti în cursul nopţii, relatează Realitatea TV.
Sicriul s-a aflat mai întâi la Biserica Sfânta Treime, iar în jurul orei 10.15 a ajuns la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe scena căreia cântăreaţa a avut prima întâlnire cu publicul din carieră. La această oră, în faţa clădirii se află sute de oameni care aşteaptă, la rândul lor, să depună flori şi să-i aducă un ultim omagiu artistei.
Printre cei aflaţi la căpătâiul Mădălinei Manole se află numeroase rude care nu au putut ajunge, joi, la Sala Radio din Bucureşti, unde a fost depus sicriul după efectuarea autopsiei. Una dintre acestea este mama artistei, aflată în stare de şoc după moartea fiicei.
Slujba de înmormântare va avea loc la ora 17.00, în afara bisericii parohiei cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti. Potrivit Arhiepiscopiei Bucureştilor, la solicitarea soţului cântăreţei, instituţia a aprobat doar oficierea pe scurt a slujbei, de către un singur preot, pentru că Biserica Ortodoxă consideră sinuciderea un păcat.

