22.3 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal - U21 - Săndoi: "Trebuie să batem Letonia"

Fotbal – U21 – Săndoi: „Trebuie să batem Letonia”

Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat, luni, că partida cu Letonia va fi una dificilă deoarece tricolorii mici au mare nevoie de puncte pentru a se menţine pe primul loc în Grupa 1 de calificare la Campionatul European din 2011.
"Letonia este, după Rusia, cea mai dificilă echipă din grupă, o echipă care poate pune probleme tuturor. În Letonia, Rusia a câştigat cu 4-0, dar dacă după primele 20 de minute scorul era 2-0 pentru gazde, nu se supăra nimeni. Letonia este un adversar puternic, dar trebuie să ne impunem. Păcat că nu pot conta pe mai mulţi jucători de bază, ca Ochiroşii, Gângioveanu şi Rusescu, iar alţii sunt la limită cu galbenele, aşa că trebuie să fim atenţi", a spus Săndoi.
Tehnicianul se teme de faptul că naţionala ar putea avea probleme în zona centrală a apărării deoarece titularii nu joacă în mod constant la echipele de club. "Sper să depăşim dificultăţile din zona centrală. Găman a fost suspendat în campionat şi nu a mai jucat, Cordoş nu a apucat să joace pentru Frosinone, iar Barbu este mai mult rezervă la Craiova. Chiar şi aşa, ne dorim să câştigăm toate punctele, atât în meciul cu Letonia, cât şi în cel următor, contra Insulelor Feroe".
România va întâlni Letonia, pe 9 octombrie, la Riga, iar pe 13 octombrie va juca pe teren propriu, la Botoşani, în faţa reprezentativei Insulelor Feroe. După primele patru etape, tricolorii ocupă primul loc în Grupa 1 de calificare, cu 12 puncte, urmaţi de Rusia, cu 9 puncte, şi Letonia, cu 6 puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS