Una dintre cele mai mari fabrici de prelucrare a legumelor şi fructelor din ţară zace în paragină la intra-rea în Calafat. Locul unde altădată lucrau 3.500 de oameni a rămas istorie. Fabrica producea 20.000 de tone de conserve de legume pe an şi aduna din tot judeţul 100.000 de tone de legume pe care le prelucra. Firma care a preluat activele fostei fabrici îi aparţine unuia dintre copiii lui Silviu Prigoană.
Construită în 1967, fabrica de conserve din Calafat a rămas doar o amintire pentru miile de oameni care au lucrat acolo. A fost una dintre cele mai bune fabrici de conserve din ţară şi una dintre cele mai mari, după cea din Tecuci, povesteşte cu nostalgie fostul director, Petre Trăistaru, totodată şi fost primar al Calafatului. Fabrica s-a închis în 1995. Locul unde în urmă cu 20 de ani intrau şi ieşeau 3.500 de oameni zilnic a ajuns o ruină. La poartă mai sunt doar câţiva paznici, în rest, nici ţipenie de om nu calcă pe cele câteva hectare pe care se aflau odinioară halele de depozitare şi liniile de producţie. Unul dintre cei care asigură paza unităţii se convinge că nu suntem de la vreun partid şi ne îndepărtează uşor. Este proprietatea privată a unuia dintre fiii deputatului Silviu Prigoană, Honorius Prigoană, încă din anul 2000. Din stradă, fabrica pare părăsită de multă vreme. Geamuri sparte, şoproane ruginite şi cu acoperişul găurit tronează chiar în mijlocul curţii, unde cu ani în urmă erau depozitate zeci de tone de legume. Nimeni nu ştie ce are de gând să facă Prigoană în zonă. Activele au fost cumpărate în anul 2000 de o firmă din grupul Rosal, controlat de Prigoană. Interesul afaceristului este strict legat de faptul că la doar câteva sute de metri va trece podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin şi ar fi o oportunitate de afaceri.
Localnicii spun că de opt-nouă ani nu se mai mişcă nimic în fabrică. Parcă a intrat în amorţire. „Nu ştim dacă se mai face ceva cu fosta fabrică de conserve. De opt-nouă ani este a lui Silviu Prigoană, dar nu ştim ce are în plan“, spune actualul primar al Calafatului, Mircea Guţă.
Ce a fost şi ce a ajuns
Fabrica de conserve a avut în administrare 2.000 de hectare de teren cultivate cu legume. În plus, colecta legumele produse la fostele CAP-uri din judeţ (câte 100 de hectare de fiecare). În fabrica propriu-zisă lucrau 3.500 de oameni, iar pe câmp erau încă aproape 5.000 de oameni pe zi, în perioada recoltării. „Producea în jur de 100.000 de tone de legume anual, cu tot ceea ce lua de la CAP-uri. Realiza anual până la 20.000 de tone de conserve de legume, între 6.000 şi 8.000 de tone de pastă de roşii, 400 de tone de suc de roşii şi 1.500 de tone de conserve de fructe. Preluam legume şi din Olt, Mehedinţi şi Vâlcea“, a povestit fostul director al societăţii. Piaţa de desfacere era diversă, în afara graniţelor ţării. Exporta în Iran, Irak, Egipt, SUA, Canada, Polonia, fosta Cehoslovacie şi în toate ţările care au compus aşa-numitul „bloc sovietic“ şi chiar şi în Germania Democrată.
Marea desfiinţare
După căderea comunismului, fabrica nu a mai avut de unde să-şi procure materia primă, deşi cererea exista în statele în care ajungeau conservele din Calafat. Fabrica s-a „stins“ treptat. „S-au desfiinţat CAP-urile şi fabrica a început să nu mai producă la capacitate. Când am plecat eu din fabrică, în 1993, am lăsat un stoc de 5.000 de tone de conserve şi 1.500 de angajaţi. După doi ani nu a mai rămas nimic“, spune Trăistaru. La acea vreme, fabrica trebuia redimensionată, pentru că aprovizionarea cu materii prime reprezenta o problemă. Nu s-a întâmplat acest lucru, apoi au început să fie retrocedate terenurile foştilor proprietari, iar de legumicultura în sistem centralizat s-a ales praful. Ca şi de fabrică, de altfel. Utilaje de producţie, linii de îmbuteliere, capacităţi de producţie din inox, toate au dispărut în câţiva ani.
„Încă de pe vremea când fabrica era în proprietatea statului (APAPS), au început să se taie din inox. Pe urmă a tăiat şi proprietarul privat ce a mai rămas. Pe vremuri, tot procesul de fabricaţie a conservelor de legume şi a celor de fructe se făcea în vase şi rezervoare de inox“, susţine fostul primar Petre Trăistaru.
Prigoană vrea să facă hotel la Dunăre
Silviu Prigoană a precizat, pentru GdS, că deţine 22 de hectare de teren la Calafat şi că a cumpărat activele fostei fabrici în ideea că va construi un hotel pentru tranzitul transfrontalier, cu parcare pentru tiruri, atunci când va apărea podul peste Dunăre. Prigoană neagă faptul că ar fi vândut capacităţile de producţie ale fabricii. El susţine că a cumpărat de la executorul judecătoresc doar activele fostei fabrici, nicidecum utilaje sau vase de inox. „După căderea comunismului şi retrocedarea terenurilor nu au mai fost legume, iar fabrica nu a mai avut materie primă. Ca să-şi păstreze angajaţii au început să vândă din utilaje şi din liniile de producţie, de bulion, de sucuri de roşii. Când nu au mai avut ce să vândă, s-au împrumutat la bănci şi au pus gaj terenurile şi halele, pentru a-şi păstra oamenii. Dar nu au mai avut cu ce să plătească împrumuturile. Noi am cumpărat prin executorul judecătoresc doar nişte hale goale şi teren. Noi nu am cumpărat o fabrică sau utilaje“, a povestit Silviu Prigoană. Omul de afaceri susţine că nu a investit nimic la Calafat din cauză că podul nu s-a ridicat încă.
„Rămâne valabil proiectul cu hotelul, restaurantul şi parcarea la Calafat, dar ne apucăm de treabă doar după apariţia podului. Abia la şase luni după ce se dă în folosinţă podul putem să facem studii de trafic“, a mai spus Prigoană.
Despăgubiri pentru fiul lui Prigoană
Numele uneia dintre firmele din grupul Rosal se regăseşte în actul normativ care stabileşte utilitatea publică pentru infrastructura adiacentă podului. Firma Rosal Grand Servis îi aparţine lui Honorius Prigoană şi este trecută la exproprieri cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi în Calafat.
