16.8 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTichetele de vacanţă se acordă doar de angajatorii cu profit

Tichetele de vacanţă se acordă doar de angajatorii cu profit

Angajatorii acordă tichete de vacanţă numai dacă în anul fiscal anterior au obţinut profit sau venit, după caz, potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate de guvern, care mai prevede că tichetele sunt valabile un an de la data emiterii.

Fiecare tichet va avea inscripţionate, printre altele, numele angajatorului şi datele de identificare, numele şi codul numeric personal ale angajatului şi perioada de valabilitate a utilizării acestuia.

Comisionul maxim perceput de agenţiile de turism nu poate depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit utilizatorilor tichetelor de vacanţă. Contravaloarea serviciilor turistice prestate peste valoarea acestora va fi suportată de salariat.

Conţinutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziţiona prin intermediul tichetelor de vacanţă va fi stabilit prin normele de aplicare ale ordonanţei, care vor fi aprobate prin hotărâre de guvern în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a acesteia. Angajatul care beneficiază de tichete de vacanţă nu mai primeşte primă de vacanţă în cursul anului fiscal respectiv.

Guvernul a adoptat, în urmă cu o săptămână, o ordonanţă de urgenţă privind acordarea tichetelor de vacanţă în limita a şase salarii minime brute pe economie, acestea urmând să fie utilizate doar pe teritoriul României şi numai de persoanele pe numele cărora au fost emise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII