Ajutoarele promise de premierul Boc pentru revitalizarea industriei auto, ce însumează aproape 500 milioane euro, vor fi acordate cu condiţia ca profitul şi dividendele obţinute de agenţii economici să fie reinvestite în România, a declarat astăzi pentru NewsIn preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
"Premierul Emil Boc ne-a spus că toate ajutoarele care vor fi acordate industriei auto vor fi condiţionate de reinvestirea profitului realizat de companiile de profil şi a dividendelor obţinute în România", a precizat Hossu.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit tot azi cu John Fleming, vicepreşedinte al corporaţiei Ford şi preşedinte al diviziei Ford Europa, şi a afirmat că a abordat subiectul investiţiilor Ford şi Renault în România la ultima reuniune a Consiliului European şi i-a avertizat pe participanţi că statul român va sprijini ambele proiecte.
"Am înţeles că proiectul Ford de la Craiova va continua şi dumneavoastră susţineţi acest proiect", s-a adresat Băsescu lui Fleming, care a confirmat acest lucru.
Premierul Emil Boc discută, la această oră la rândul său cu John Fleming, la Palatul Victoria.