Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a organizat astăzi două meciuri amicale în acelaşi timp şi ambele au fost câştigate de gruparea gorjeană, 4-0 cu Energia Rovinari şi 3-2 cu Petrolul Ţicleni, informează site-ul oficial al clubului.
În primul meci amical, gruparea gorjeană s-a impus cu scorul de 4-0 contra formaţiei din Liga a III-a, Energia Rovinari. Pentru Pandurii au marcat Tilincă, în minutele 1, 60 şi 64, şi Alexandru Păcurar, în minutul 90. Sorin Cârţu a trimis pe teren o echipă formată din cea mai mare parte a titularilor: Mingote – Popete, Rusu, Chibulcutean, Cardoso – Ghindeanu, Stângă, Păcurar, Iordache, Tilincă – Piţurcă. Pe parcursul jocului au mai evoluat Vancea şi Alnoudji.
Tehnicianul gorjenilor s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi din meciul cu Energia Rovinari: "A fost un meci frumos şi un antrenament plăcut, deci sunt mulţumit. Adversarul ne-a pus probleme în prima parte a meciului, dar pe urmă a obosit spre final. Oricum, ne-am mişcat destul de bine la acest meci dacă am înscris de patru ori".
În cel de-al doilea amical, Pandurii II Târgu Jiu, formată din restul jucătorilor de la prima echipă şi mai mulţi juniori, a câştigat împotriva formaţiei Petrolul Ţicleni, scor 3-2. Antrenorul secund al gorjenilor, Florin Bejinaru, a trimis în teren următoarea formulă de echipă: Stanca – Diaconu, Mândrean, Popa, Rada – Nalaţi, Murgan, Dedu, Thiago – Mohora, Raskovic. În repriza a doua au mai jucat portarul Bălăeţ, precum şi juniorii Vulpe şi Geamantan. Pentru Pandurii au marcat juniorul Mohora, Raskovic şi Nalaţi.

