Știri de ultima orăActualitateFormula 1 - Massa vrea "să scrie istorie" la Singapore, în prima cursă în nocturnă

Formula 1 – Massa vrea „să scrie istorie” la Singapore, în prima cursă în nocturnă

Majoritatea piloţilor a afirmat că aşteaptă cu interes Marele Premiu din Singapore, de duminică, prima cursă desfăşurată noaptea din istoria Formulei 1, informează site-ul oficial al competiţiei.
Marele Premiu din Singapore va marca două premiere, prima cursă care se va disputa noaptea, în nocturnă, dar şi prima cursă stradală din istoria Asiei. De asemenea, va fi cursa cu numărul 800 de la înfiinţarea Formulei 1. "O să fie un eveniment fantastic şi de-abia aştept să vină momentul cursei, dar mai ales sper să scriu istorie", a spus Felipe Massa, de la Ferrari, care este unul dintre favoriţii la titlu, alături de Lewis Hamilton (McLaren).
Pilotul lui Ferrari a afirmat că s-a simţit foarte bine şi pe noul circuit stradal din Valencia şi afirmă că monopostul McLaren MP4-23 este unul dintre cele mai competitive. "Eu vreau să vizitez şi ţara, să văd cum este mâncarea şi cu siguranţă va fi un sfârşit de săptămână foarte antrenant. Cursa cred că o să fie strânsă, dar şi amuzantă. Nu am mai concurat până acum noaptea, dar nu cred că vor fi probleme. Au fost pregătiri foarte intense şi cred că o să fie grozav", a afirmat Massa.
Hamilton a spus despre cursă că va fi o provocare pentru fiecare membru al echipei, iar medicul a realizat un program pentru piloţi din cauza faptului că antrenamentele, calificările şi cursa se vor disputa seară. "Trebuie să ne obişnuim cu fusul orar, pentru că este mult mai diferit faţă de cum suntem obişnuiţi. Noi vom merge după orarul european, iar pregătirile vor fi diferite faţă de oricare altă cursă, dar vom încerca să ne descurcăm cât mai bine", a spus pilotul britanic.
Circuitul din Singapore are 5,067 kilometri, iar monoposturile vor concura în sens invers acelor de ceasornic. Viteza maximă pe care o pot atinge maşinile este de 280 km/h, circuitul fiind prevăzut cu 10 viraje la dreapta şi 13 la stânga.
Cursa asiatică poate fi comparată cu cea din Monaco, dar circuitul din Monte Carlo este strâmt şi traseul este sinuos, în timp ce la Singapore este mult mai lat şi rapid, potrivit organizatorilor, care au calculat că viteza medie este de 175 km/h.
Pentru desfăşurarea evenimentului în timpul nopţii şi pentru a putea fi urmărit şi în Europa, s-au instalat 108.423 metri de cablu electric, 240 de stâlpi de oţel şi peste 1.500 de proiectoare, iar lumina va fi de patru ori mai puternică decât pe stadioane.
Piloţii fiecărei echipe s-au antrenat în condiţii nocturne pentru a se acomoda cu lumina artificială, dar şi cu ora târzie la care se desfăşoară cursa.
Cu patru curse înainte de finalul campionatului, Lewis Hamilton are un punct avans în clasament faţă de Felipe Massa, informează NewsIn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS