Antrenorul reprezentativei de tineret a României, Emil Săndoi, i-a răspuns astăzi patronului Universităţii Craiova, care l-a acuzat că nu selecţionează jucători de la formaţia olteană, declarând că în momentul în care face convocările nu se gândeşte la cluburile de provenienţă ale fotbaliştilor.
"Am spus încă de la începutul mandatului că nu mă interesează ce scrie pe legitimaţia unui jucător. Important e ceea ce face şi cum răspunde la sarcinile pe care le trasez. Pentru această acţiune fusese convocat doar Gângioveanu de la Craiova, însă din păcate el s-a accidentat", a spus Săndoi, într-o conferinţă de presă.
Patronul clubului Universitatea, Adrian Mititelu, l-a acuzat azi pe antrenorul naţionalei de tineret, Emil Săndoi, pentru faptul că, deşi este din Craiova, obişnuieşte să convoace numai buzoieni, stelişti şi dinamovişti. "N-aţi văzut ce se întîmplă la tineret?! Toată lumea a văzut că avem tineri talentaţi, unii dintre ei au început să confirme. A trebuit să le spunem noi de un Găman, fundaş care are destule meciuri ca titular la Craiova. L-aţi văzut cum joacă şi nu are nici un meci la naţionala de juniori. Gângioveanu a pierdut «bacul», a fost plimbat, saracu' de el, prin Ţara Galilor. A plecat cu inima îndoită, era ultima data când se dădea bacul anul ăsta. S-a dus, dar acolo l-a băgat în tribună. Asta e! Culmea, deşi antrenorul e craiovean, e plină naţionala de tineret de buzoieni, stelişti şi dinamovişti. Asta e direcţia de urmat, probabil", a spus Mititelu.

