Salvamontiştii atrag atenţia că în Munţii Bucegi şi Făgăraş pericolul de producere a avalanşelor a crescut în urma ninsorii din cursul zilei de marţi, stratul de zăpadă crescând cu până la şapte centimetri, informează NewsIn.
Potrivit buletinului nivometeorologic întocmit de specialiştii Institutului Naţional de Meteorologie, în Munţii Făgăraş, în Căldarea Bălii, s-a semnalat, marţi, o avalanşă. Grosimea stratului de zăpadă măsura, miercuri, 233 cm la Bâlea-Lac, 177 cm la Vf. Omu, 64 cm la Postavaru, iar la Sinaia şi Predeal nu mai este zăpadă.
Şeful Echipei Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, îi avertizează pe cei care îşi vor petrece minivacanţa de Paşte pe Platoul Bucegi că riscul de producere a avalanşelor se menţine ridicat, iar vântul pe creste bate cu putere. "Viteza vântului a atins, miercuri, 70 – 80 km/h, iar noul strat de zăpadă are o rezistenţă scăzută. Ceea ce poate duce, pe unele pante suficient de înclinate, la curgeri sponante şi la avalanşe, riscul fiind amplificat la supraîncărcarea cu turişti sau schiori", a precizat Haiduc.
Meteorologii anunţă şi pentru zilele următoare precipitaţii mixte, predominant sub formă de ninsoare la peste 1500 m altitudine. La peste 1800 m, valorile temperaturilor se vor încadra între -6 şi +1 grad Celsius, iar în staţiunile de pe Valea Prahovei maximele nu vor depăşi +7 grade Celsius.
Zăpada căzută în ultimele ore în Bucegi creşte riscul producerii de avalanşe în minivacanţa de Paşte
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

