Pânze de păianjen, praf pe mobilier şi pe balustrade sunt doar câteva dintre motivele pentru care unitatea sanitară din Craiova vrea să rezilieze contractul cu firma de curăţenie.
Spitalul de Urgenţă Craiova va rezilia contractul cu firma de curăţenie Cridor Imobiliara SRL, a declarat ieri dr. Cristina Calangiu, managerul unităţii sanitare. Firma Cridor a avut la dispoziţie cinci zile pentru a rezolva o serie de probleme care vizau calitatea serviciilor prestate şi întârzierea acordării unor sporuri salariale celor aproape 200 de angajate (îngrijitoare) preluate de la spital.
Ultimatum de cinci zile
În urmă cu o săptămână, conducerea spitalului a constituit o comisie de mediere, formată din reprezentanţi ai sindicatului SANITAS, ai spitalului şi ai firmei Cridor, ca să analizeze conflictul dintre societate şi sindicate, izbucnit ca urmare a neacordării de către firmă a unor sporuri îngrijitoarelor.
Conducerea unităţii a cerut societăţii Cridor ca în cinci zile să vină cu o propunere concretă de reeşalonare a drepturilor salariale neachitate pentru 2007, asumarea angajamentului de a plăti salariile şi celelalte drepturi salariale şi măriri la aceeaşi dată cu spitalul – solicitare motivată de faptul că unele îngrijitoare au credite cu termen de plată şi riscă penalităţi dacă nu achită sumele la timp.
S-a ales praful de curăţenie
Cea mai mare problemă a fost aceea a calităţii serviciilor de curăţenie, considerate nesatisfăcătoare de conducerea spitalului. „În urma mai multor inspecţii efectuate în ultimele luni, am găsit nereguli în efectuarea curăţeniei. Dacă în primele trei luni de la preluarea contractului, peste tot era curăţenie şi mirosea frumos, acum s-a schimbat situaţia. Firma nu cumpără detergenţi şi dezinfectanţi, pe balustrade şi pe mobilier este praf, iar în faţa unei magazii, de la etajul cinci, am găsit păianjeni. Într-un spital trebuie să fie curăţenie. Dezinfecţia trebuie făcută şi ea, dar contează mai puţin“, a precizat Cristina Calangiu.
Termenul a expirat
Înainte de expirarea termenului dat de spital, reprezentanţii firmei Cridor au răspuns că se găsesc în situaţia de a nu putea să acorde restanţele salariale, din cauza procesului cu sindicatele SANITAS. „Dacă instanţa va considera că este oportună acordarea sporurilor, vom respecta această decizie. Până la terminarea procesului nu putem face nimic“, scrie în răspunsul trimis spitalului.
Cridor a cerut renegocierea contractului cu spitalul, considerând că banii primiţi sunt prea puţini, comparativ cu volumul de muncă şi creşterile salariale. Unitatea a refuzat, spunând că există un contract pe trei ani care nu poate fi renegociat decât dacă firma doreşte să achiziţioneze servicii de curăţenie. „În momentul în care au semnat contractul ar fi trebuit să prevadă şi aceste lucruri. O majorare a valorii de contract în aceşti trei ani nu se poate face decât prin acordarea spaţiului verde din curte. Aceasta ar fi dus la o creştere a sumei contractate, dar nu şi a valorii pe metrul pătrat“, a precizat Cristina Calangiu.
Conducerea spitalului spune că va demara procedurile de întrerupere a contractului, în zilele următoare, iar cele 200 de îngrijitoare vor deveni din nou angajate ale unităţii sanitare.

