Un poliţist a fost condamnat azi la trei ani de închisoare, după ce, în vara anului trecut, pe când se afla în timpul liber, a condus un autoturism în stare de ebrietate, a accidentat mortal o femeie şi a fugit de la locul faptei, informează NewsIn.
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat azi la trei ani de închisoare cu executare pe comisarul Iulian Ploeşteanu pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui autoturism în stare de ebrietate şi părăsirea locului accidentului.
Instanţa constănţeană îl mai obligă pe Ploeşteanu la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând daune materiale şi 14.000 lei daune morale către familia victimei. Sentinţa mai poate fi atacată în apel în termen de 10 zile.
Potrivit anchetatorilor, pe 21 iulie 2007, orele 19,43, Serviciul Apel Unic de Urgenţă 112, a fost sesizat cu privire la faptul că pe bulevardul I. C. Brătianu, un autoturism marca Cielo, a accidentat o femeie care se angajase în traversare pe marcajul pietonal. După comiterea accidentului, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei. Ulterior, maşina a fost oprită în trafic de către un echipaj al Poliţiei Rutiere la intrarea în comuna Valu lui Traian, conducătorul auto fiind Iulian Ploeşteanu, de 44 ani, din Năvodari, care la momentul respectiv era ofiţer cu gradul de comisar de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul de Poliţie Rurală, iar la momentul producerii accidentului era în timpul liber.
Poliţiştii au stabilit că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice după ce a fost testat cu aparatul Drager şi s-a stabilit că indica o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victima accidentului, în vârstă de 58 ani, a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde la scurt timp, a decedat din cauza leziunilor suferite.

