Cotidianul englez "The Sun" a realizat un clasament al celor mai duri fundaşi din toate timpurile, iar cele mai multe din primele zece poziţii sunt ocupate" de jucători britanici. Prima poziţie îi este rezervată lui Graeme Souness, care a reuşit să "colecţioneze" nenumărate cartonaşe roşii la toate echipele la care a jucat (Liverpool, Rangers şi Sampdoria). Al doilea este spaniolul Andoni Goicoechea, care printre altele i-a provocat o fractură lui Diego Maradona. Pe locul al treilea în clasamentul realizat de "The Sun" se află scoţianul Dave Mackay, jucător din anii '50 (Tottenham, Derby County), care s-a vindecat după două fracturi la piciorul stâng suferite în numai câteva luni şi a continuat să joace cu aceeaşi determinare care-l făcuse celebru. Italia este reprezentată de Romeo Benetti, fost mijlocaş la Juventus şi Milan, situat pe locul al patrulea.
În Top 10 se mai găsesc englezul Stuart Pearce, internaţional englez cunoscut sub porecla "Psycho" şi irlandezul Roy Keane, starul lui Manchester din anii '90, în prezent manager la Sunderland.
Nu lipsesc nici Vinnie Jones (ex-Crystal Palace), caracterizat drept un "specialist al jocului la intimidare" şi John Terry, căpitanul lui Chelsea Londra, unicul "hardman" aflat încă în activitate.