Știri de ultima orăActualitateItalia: O mie de euro pentru romi ca să se întoarcă în România

Italia: O mie de euro pentru romi ca să se întoarcă în România

Autorităţile din Pavia sunt dispuse să ofere o mie de euro pentru romii care acceptă să se întoarcă în România. După cum informează ediţia online a cotidianului italian La Reppublica, romii vizaţi sunt cei care stăteau într-o tabără dintr-o fostă zonă industrială, care a fost demolată. Autorităţile au vrut să-i mute în apropierea unui poligon din comuna Torre d'Isola, însă localnicii au ieşit în stradă şi nu i-au lăsat pe romi să treacă, motiv pentru care aceştia au fost mutaţi în alte două comune, Albuzzano şi Pieve Porto Morone. Nici aici protestele rezidenţilor nu s-au lăsat aşteptate. Autorităţile speră ca iniţiativa de a le oferi romilor o mie de euro pentru a se întoarce în România să se bucure de succes. Mai mulţi romi se pare că au acceptat deja banii pentru a se întoarce în ţară, fiind escortaţi de autorităţi la aeroport. Aproximativ 30 de romi au rămas încă în Pavia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU