18.4 C
Craiova
duminică, 14 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTrei amenzi administrative şi una contravenţională pentru RCS & RDS

Trei amenzi administrative şi una contravenţională pentru RCS & RDS

ANRCTI a sancţionat S.C. „RCS & RDS” S.A. cu amendă contravenţională în cuantum de 100.000 lei pentru nerespectarea Deciziei preşedintelui ANRCTI nr. 2849/2007.
Întrucât, la data de 30 august 2007, RCS & RDS nu a publicat, în mod complet, inclusiv pe pagina sa de internet, numărul şi adresele tuturor comutatoarelor unde se poate realiza interconectarea cu reţeaua publică de telefonie pe care o operează, în vederea terminării la puncte fixe a apelurilor, încălcând obligaţia prevăzută la art. 4 din Decizia preşedintelui ANRCTI nr. 2849/2007 privind interconectarea cu reţeaua publică de telefonie operată de Societatea Comercială „RCS & RDS” – S.A., în vederea terminării la puncte fixe a apelurilor, şi săvârşind astfel contravenţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002, ANRCTI a decis aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 100.000 lei. Totodată, ANRCTI a obligat RCS & RDS ca, până la data de 7 septembrie 2007, să ia toate măsurile necesare în vederea publicării, inclusiv pe pagina sa de internet, a informaţiilor menţionate.
De asemenea, tot în cursul lunii august 2007, ANRCTI a aplicat societăţii RCS & RDS şi două amenzi administrative în cuantum de 1.500, respectiv 3.000 lei pe zi de întârziere, pentru netransmiterea informaţiilor solicitate pentru strategiile şi analizele de piaţă efectuate de ANRCTI, şi anume pentru dezvoltarea documentului „Strategia de reglementare a sectorului comunicaţiilor electronice din România până în 2010” şi analiza Pieţei 9 din Recomandarea Comisiei Europene 2003/311/CE privind pieţele relevante ale produselor şi serviciilor din sectorul comunicaţiilor electronice susceptibile de a fi reglementate ex ante în conformitate cu Directiva 2002/21/CE. RCS & RDS a mai fost sancţionată cu amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere pentru netransmiterea informaţiilor solicitate pentru analiza Pieţei 18 din Recomandarea Comisiei Europene 2003/311/CE în luna martie 2007.
„ANRCTI monitorizează cu foarte mare atenţie ceea ce se întâmplă pe piaţa comunicaţiilor electronice şi nu vom ezita să facem uz de toate instrumentele oferite de legislaţia în vigoare pentru ca lucrurile să funcţioneze conform principiilor unei pieţe concurenţiale. În cazul unor încălcări grave şi repetate, dacă furnizorul în cauză nu s-a conformat măsurilor dispuse, conform prevederilor art. 59 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002, ANRCTI poate chiar suspenda sau retrage furnizorului în cauză dreptul de a mai furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice pe baza autorizaţiei generale”, a declarat Dan Georgescu, preşedintele ANRCTI.
Totodată, în scopul verificării respectării obligaţiei de negociere prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Decizia preşedintelui ANRCTI nr. 2849/2007, ANRCTI a solicitat transmiterea, până la data de 5 septembrie 2007, a informaţiilor şi documentelor care să arate modul de îndeplinire a obligaţiei de negociere în ceea ce priveşte cererile de interconectare primite până la data de 20 iunie 2007.
Conform Deciziei preşedintelui ANRCTI nr. 2849/2007, care a fost comunicată RCS & RDS la data de 8 august 2007, furnizorul a fost obligat ca în termen de 3 zile să publice pe pagina sa de internet anumite informaţii referitoare la punctele sale de acces, precum şi tarifele tuturor serviciilor şi facilităţilor asociate interconectării. Termenul maxim de negociere în vederea încheierii unui acord de interconectare este de 2 luni de la data primirii de către RCS & RDS a unei cereri în acest sens, iar, în ceea ce priveşte implementarea acordurilor de interconectare, termenul maxim este de 3 luni de la data încheierii acestora. În ceea ce priveşte cererile de interconectare transmise RCS & RDS până la data de 20 iunie 2007 inclusiv, termenul maxim de negociere a fost de 15 zile de la data comunicării deciziei.
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei este instituţia independentă de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, tehnologiei informaţiei şi serviciilor poştale. În activitatea sa, ANRCTI urmăreşte ca obiective majore: promovarea concurenţei, protecţia intereselor utilizatorilor finali şi încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANRCTI vizitaţi www.anrcti.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS