Știri de ultima orăActualitateProtecţia Consumatorilor verifică jucăriile Mattel de pe piaţa românească

Protecţia Consumatorilor verifică jucăriile Mattel de pe piaţa românească

Protecţia Consumatorilor s-a autosesizat în cazul jucăriilor produse de companiile Mattel şi RC 2 Corporation şi a demarat un control la importatori, iar în privinţa unei eventuale retrageri a păpuşilor Barbie, Autoritatea susţine că nu a primit o notificare prin sistemul de alertă european, informează NewsIn. Omni Toys, unicul importator din România de jucării chinezeşti distribuite de Mattel, a anunţat, miercuri, că a retras deja de pe piaţa românească 886 de jucării a căror vopsea conţinea prea mult plumb, din cele 3.532 livrate în România.
"Controlul vizează importatorii jucăriilor menţionate şi a impus prelevarea de probe şi testarea acestora în laboratorul acreditat, care aparţine societăţii Casstil, laborator specializat în testări şi certificări pentru jucării", a declarat astăzi consilierul din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Laura Hora. Potrivit acesteia, plumbul poate provoca probleme neurologice pe termen lung, ce afectează capacitatea intelectuală şi comportamentul copiilor, putând duce chiar la leucemie sau cancer.
"Nu au existat reclamaţii sau sesizări privind aceste jucarii, venite din partea consumatorilor, însă ANPC s-a autosesizat pe baza principiului prevenţiei, iar în cazul în care vor fi depistate la comercializare produse care prezintă un real pericol pentru sănătate, Autoritatea va dispune retragerea şi distrugerea lor imediată", a precizat Hora.
Pentru a nu pune în pericol sănătatea copiilor, ANPC a emis o serie de recomandări părinţilor, înainte de achizitiţionarea jucăriilor.
Astfel, părinţii trebuie să citească cu  atenţie etichetele pentru a se asigura că jocul sau jucăria corespund vârstei copilului şi să evite jucăriile care "trag" cu obiecte sau proiectile, ca şi pe cele deosebit de zgomotoase. Părinţii  trebuie să se asigure înainte de cumpărarea unui produs că obiectele sunt solide, durabile şi nu prezintă muchii ascuţite. Oficialii  ANPC recomandă  părinţilor să nu cumpere jucării cu piese mici care pot fi detaşate cu uşurinţă de copil şi pot fi înghiţite în timpul jocului, iar în cazul jucăriilor pufoase, să verifice să nu iasă puful din blană.
Grupul Mattel a decis, marţi, retragerea din întreaga lume a 18 milioane de jucării produse în China, păpuşi, personaje, seturi de jucării şi accesorii, suspectate că ar conţine vopsea toxică pe bază de plumb şi a jucăriilor cu magneţi detaşabili care ar putea fi înghiţiţi de copii. Trei copii au necesitat intervenţii chirurgicale din cauza perforării intestinelor după ce au înghiţit mai mulţi astfel de mici magneţi, potrivit Comisiei americane pentru protecţia consumatorilor. Grupul Mattel a mai anunţat, la începutul lunii august, că retrage circa 1 milion de jucării fabricate în China de compania Fischer-Price, parte din grup, deoarece este suspectat că la producerea lor s-a folosit vopsea toxică pe bază de plumb.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS