Știri de ultima orăActualitateConstanţa: Au murit striviţi de un copac

Constanţa: Au murit striviţi de un copac

Trei persoane şi-au pierdut viaţa astăzi dimineaţă la ieşirea din localitatea Basarabi, judeţul Constanţa, după ce un copac a căzut peste maşin an care se aflau. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accindentul s-a produs din cauza vântului puternic, pe DN 22C.
În maşină se aflau cinci persoane, trei dintre acestea, care deocamdată nu au putut fi identificate, au murit pe loc, iar alte două au fost rănite şi transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa.
Până la finalizarea cercetărilor, circulaţia autovehiculelor pe DN 22C (Cernavodă-Medgidia-Basarabi) a fost întreruptă până în jurul orei 12.00.
Poliţia Rutieră, aflată la locul accidentului, a luat măsura devierii traficului autovehiculelor, care circulă dinspre Cernavodă către Constanţa, pe DJ 228, prin Nazarcea, cu ieşire în DN 2A, în localitatea Ovidiu, iar pentru cele care circulă înspre Cernavodă, traficul a fost deviat pe DN 3-Constanţa-Ostrov şi mai departe, Valea Dacilor- Medgidia.
Poliţia Rutieră recomandă tuturor conducătorilor de vehicule să respecte cu stricteţe semnalele poliţiştilor prezenţi în zonele de restricţie şi deviere a traficului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS