Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Tir răsturnat pe DN 67

Mehedinţi: Tir răsturnat pe DN 67

Un tir încărcat cu 40 de tone de huilă s-a răsturnat azi-dimineaţă în localitatea mehedinţeană Malovăţ. Pompierii de la ISU Drobeta au fost în alertă de gradul 0, existând pericolul unei explozii. Două echipaje de pompieri s-au luptat aproape o oră pentru a evita un dezastru. "Am intervenit cu două autospeciale de descarcerare, existând chiar pericolul autoaprinderii cărbunelui, care în contact cu motorina din rezervor ar fi putut provoca un incendiu. S-a ridicat cabina tirului şi după ce am rupt spatele cabinei metalice am reuşit să salvăm victima", a declarat Claudiu Balaure locotenent ISU Drobeta. Şoferul tirului a ajuns internat la secţia de reanimare a spitalului judeţean din Severin, unde medicii încearcă să-i salveze viaţa.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei în curbă. Tirul a intrat în balans şi s-a răsturnat, iar impactul  a fost unul violent. Oamenii din zonă au trăit clipe de groază, tirul oprindu-se la doar 5 metri de două case de locuit. "Am sărit din pat, s-a cutremurat casa din temelii. Tirul s-a oprit aproape de casa mea, cărbunele ajungând chiar în hol. Când a dat maşina asta în canal şi s-a dat peste cap am crezut că a venit sfârşitul lumii, nici nu mai vedeam pe unde merg de frică, era numai negru în jurul meu", a declarat Maria Ilarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS