9.5 C
Craiova
joi, 16 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBlocurile, bolnave de „insuficienta“ termica

Blocurile, bolnave de „insuficienta“ termica

Desi in Banie mii de blocuri pot fi incluse in programul national de reabilitare termica, doar doua asociatii de proprietari din 368 au solicitat o astfel de interventie, pentru opt imobile. La insucces contribuie si Primaria Craiova, care nu a notificat asociatiile despre criteriile de selectie si modul de finantare a lucrarilor.


Proiectele de reabilitare termica a cladirilor multietajate din Craiova se lasa asteptate, desi primul cadru legal relativ complet prin care lucrarile de termoizolare puteau fi suportate, macar partial, de catre stat a fost finalizat in 2004. Pâna saptamâna trecuta, timp de doi ani, nici o asociatie de proprietari din Banie nu a solicitat inscrierea in programele anuntate de guvern, ci doar acordarea de asistenta din partea primariei, si asta razlet. Nici initiativa din aceasta vara a Ministerului Transporturilor, de a facilita reabilitarea termica prin reducerea costurilor repartizate proprietarilor – 33% – si de a asigura finantarea auditului energetic, nu a dezmortit interesul asociatiilor de proprietari din Craiova, asa cum, de altfel, nu a reusit sa impulsioneze nici autoritatile. Desi are un punct de pornire mult simplificat, programul nu s-a bucurat de atentie, doar doua asociatii craiovene izbutind „performanta“ sa organizeze o adunare generala si sa transmita o cerere municipalitatii: Asociatia „Aeroport“, pentru sapte blocuri, construite in 1952, si Asociatia Bloc 64 A, din Craiovita Noua, pentru imobilul mentionat, ridicat in 1967. Conform reglementarilor, in aceste doua organizatii au fost convocate adunarile generale, in care s-a supus si votat cu majoritate simpla reabilitarea termica. „Aceste doua asociatii nu au mai avut decât sa completeze câte o cerere la care au anexat hotarârea adunarii generale si fisa tehnica a cladirilor, atât cât era nevoie in faza de inscriere“, a declarat Marian Giubelan, seful Serviciului coordonare asociatii de proprietari, din cadrul Primariei Craiova. Acesta este de parere ca sefii condominiilor sunt greu de urnit, mai ales atunci când este vorba si de banii locatarilor, o familie din Craiova urmând sa participe cu sume cuprinse intre 400 si 700 de euro la reabilitarea termica a blocului in care locuieste. „Modul de derulare a programului a fost facut public, presedintii si administratorii neavând mare lucru de facut la faza de inscriere. E adevarat ca participatia asociatiei, respectiv a proprietarilor la reabilitarea termica poate sa insemne ceva, insa nu trebuie uitat ca acea cota de 33% care le revine poate fi atrasa din alte surse“, a spus Giubelan. Majoritatea presedintilor de asociatii chestionati au declarat ca n-au idee care sunt acele „alte surse“ si ca nici nu sunt ajutati sa inteleaga.


„Minus“ si la primarie


Desi sustine ca le-a adus la cunostinta conducerilor asociatiilor programul de reabilitare termica, Primaria Craiova nu poate primi ea insasi nota de trecere la implicare. Astfel, inainte de toate, administratia publica locala trebuie sa identifice si sa inventarieze cladirile de locuit multietajate, iar apoi sa notifice asociatiile de proprietari care sunt conditiile de eligibilitate si criteriile tehnice de selectie, precum si modul de finantare a serviciilor. O asociatie trebuie sa cunoasca, in primul rând, cu ajutorul primariei, daca si in ce imprejurari poate ataca programul. Or, la Craiova, doar sapte asociatii au fost notificate, si asta pentru ca ele cerusera informatii in scris primariei.


Etapele programului


In afara de identificarea cladirilor, notificarea asociatiilor, hotarârea adunarii generale si solicitarea scrisa, celelalte etape ale programului de reabilitare termica sunt: fundamentarea si aprobarea programelor anuale; semnarea conventiei-cadru intre coordonatorul programului anual si asociatia de proprietari; expertizarea energetica si obtinerea certificatului de urbanism; realizarea studiului de fezabilitate (auditul energetic); aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti solutiilor pentru reabilitarea termica fundamentata in studiul de fezabilitate; proiectarea lucrarilor de reabilitare termica; emiterea autorizatiei de construire; executarea lucrarilor; receptia. Potrivit reprezentantilor Ministerului Transporturilor, solicitarile vor fi centralizate si aprobate la nivel national, evaluarea pentru dosarele inregistrate in 2006 incepând in ianuarie 2007. De asemenea, trebuie precizat ca asociatiile de proprietari sunt scutite de plata auditului si proiectarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS