Reglementarile legislative privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copiilor, intrate in vigoare de la 1 ianuarie 2005, au adus schimbari majore, toate dosarele copiilor parasiti sau orfani fiind din nou evaluate. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Dolj incearca reintegrarea copiilor in familiile naturale sau in familiile rudelor. In majoritatea cazurilor, asistentii sociali se lovesc de refuzul copiilor de a se intoarce in familie, preferind institutionalizarea. Cei mai multi orfani sau tineri institutionalizati au doua alternative: azilul sau strada.
Trei dintre copiii care au crescut in centrele de plasament din judetul Dolj se prezinta zilnic la sediul DGASPC Dolj, refuzind sa fie integrati in familia naturala sau in cea a rudelor.
„Ma numesc Marian Schiopu, sint un orfan si am implinit 18 ani. Am fost repartizat de asistentii sociali ai directiei sa locuiesc la Azilul de batrini din Craiova. Directia pentru Protectia Copilului a vrut sa ma trimita la unchii mei, care locuiesc in comuna Giurgita. Acestia nu ma pot primi sa locuiesc cu ei, pentru ca nu au ce sa manince, nu au conditii. Majoritatea dintre noi, care am crescut prin orfelinate, nu vrem sa ne despartim. Nu acceptam sa ne intoarcem in asa-zisele noastre familii. Noi nu sintem obisnuiti cu lumea de afara… Vrem sa stam intre noi, orfanii, alaturi de persoanele care ne-au fost alaturi. Nu ii consideram parinti pe cei care ne-au adus pe lume, ci pe cei care ne-au crescut prin centrele de plasament. Multi dintre copiii care au parinti si sint dusi acasa fug pentru ca nu suporta bataia de joc a acestora. Asa isi distrug viata, ajung prin gari, incep sa se drogheze. Ne distrugem!“.
In aceeasi situatie ca si Marian Schiopu este si Eugenia Cinca. Tinara povesteste ca a locuit opt ani la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala de la Corlate. „Dupa aceasta perioada, cei de la directie m-au trimis la un unchi, care mai are patru copii. Nu are posibilitati sa ma creasca si pe mine. M-au trimis inapoi la Corlate, dar am stat maximum o saptamina, apoi m-au dat afara in strada cu bagaje. Imi doresc sa imi permita directorii Directiei Copilului sa locuiesc in azilul de batrini impreuna cu colegii si cu prietenii mei. Va rog din suflet sa insistati sa ma primeasca in azil, pentru ca nu vreau sa ajung aurolac si sa ma prinda iarna pe strazi“, a spus Eugenia.
Elena Putuleanu are familie in comuna doljeana Amarastii de Sus. Are doua surori si un frate, bolnav de epilepsie. Fata spune ca mama i-a decedat, dupa o lunga agonie. „Mamica a murit pe 25 decembrie 2003. A fost paralizata mai multi ani. Am plecat de acasa, am stat pe strazi, am dormit prin blocuri sau prin subsoluri ca sa nu ma ploua sau sa-si bata golanii joc de mine. Cei de la directie au refuzat sa ma primeasca la azil. Mi-au spus sa ma duc unde vad cu ochii. Vreau sa gasesc si eu un adapost, unde sa stau“.
Desi au familii, tinerii prefera azilul
Reprezentantii DASPC Dolj au declarat ca se confrunta foarte des cu astfel de situatii, cind tinerii nu vor sa locuiasca cu propriile familii sau cu rudele, preferind sa ajunga pe strazi. „Cei trei tineri, ca multi altii aflati in situatia lor, au familii in care noi trebuie sa ii reintegram social. Asistentii sociali ai directiei au efectuat anchete sociale la toate domiciliile unde tinerii urma sa fie integrati si au descoperit ca acestia ar avea conditii sa locuiasca, dar refuza, preferind sa stea impreuna cu cei aflati in situatia lor. Multi dintre ei au aproape 30 de ani, dar nu vor sa se duca acasa. Noi avem obligatia sa ii adapostim pina la terminarea studiilor, dar pina cind implinesc 26 de ani. Am incercat sa le gasim locuri de munca, dar refuza sa se angajeze“, a declarat Maria Manolache, director adjunct DASPC Dolj.
