25.1 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAVAS ii „executa“ lui Siclitaru terenurile din Dolj

AVAS ii „executa“ lui Siclitaru terenurile din Dolj

Institutiile statului se chinuiesc sa recupereze datoriile acumulate la bugetul statului de SC Robur SA, patronata de omul de afaceri Iulian Siclitaru. Dupa ce prima tentativa de vinzare prin licitatie a bunurilor SC Robur a avut loc anul trecut, in preajma Craciunului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului scoate astazi la vinzare mai multe bunuri apartinind firmei lui Siclitaru, de pe urma carora AVAS spera sa recupereze aproape 300.000 de dolari, aproximativ zece miliarde de lei. Statul scoate la mezat un teren in suprafata de 21.000 de metri patrati situat in comuna doljeana Plenita, evaluat de AVAS la 56.775 de dolari plus TVA, precum si alte trei terenuri situate in Poiana Mare si Segarcea, a caror suprafata totala depaseste 65.000 de metri patrati, valoarea acestora din urma ridicindu-se la peste 200.000 de dolari plus TVA. Conform anuntului de licitatie, statul vinde doar terenurile, nu si bunurile si constructiile aferente. Pentru a putea participa la vinzare, investitorii interesati trebuie sa achite o garantie de 30% din valoarea bunurilor licitate, AVAS excluzindu-i de la negocieri pe cetatenii sau firmele straine. Ramine de vazut cit va reusi statul sa recupereze in urma licitatiei de astazi, tinind cont de demersurile anterioare, cind a fost obligat sa reia licitatia din cauza dezinteresului cumparatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS