Chiar daca platesc taxa de participare, investitorii risca sa piarda banii in cazul in care nu se prezinta la licitatie sau refuza sa achite diferenta de plata
O data cu noul an, Finantele publice doljene au inceput seria de licitatii prin care scot la vinzare active ale unor societati comerciale cu datorii la bugetul consolidat a statului. Demersul institutiei statului are la baza nivelul crescut al arieratelor din economia judetului, DGFP incercind in felul acesta sa recupereze ceea ce mai poate de la societati care ori contesta suma pe care le-o imputa fiscul, ori nu mai au mare lucru care sa fie valorificat de directia de Finante locala. La aceasta se adauga lipsa investitorilor dispusi sa bage bani in utilaje scumpe si invechite, intrucit Directia Generala a Finantelor Publice Dolj tine si la pret. De fapt, nici nu are alta solutie la indemina, prevederile legale dind fiscului doar posibilitatea reducerii pretului cu pina la 50% in cazul in care vinzarea bunurilor unei anumite societati ajunge la a treia licitatie.
COREMIND SA – scoasa la vinzare
Pe 17 ianuarie, DGFP Dolj va scoate la licitatie bunuri in valoare de peste 13 miliarde de lei, apartinind unui numar de sapte societati din Craiova. Majoritatea firmelor care isi vor vedea atunci bunurile scoase la vinzare sint la prima licitatie pe acest an, printre „clientii“ fiscului doljean numarindu-se TEHNOROB SA, Genel Impex SRL sau SC COREMIND SA, dosarul de executare al celei din urma fiind relativ „proaspat“, din 24 octombrie 2004. Firma cu cele mai mari datorii la bugetul consolidat al statului este SC Resapare SA Craiova, careia DGFP ii scoate la licitatie bunuri de peste sase miliarde de lei. Cel mai scump activ scos la vinzare este o hala de resapare avind o suprafata construita de aproape doua mii de metri patrati exclusiv terenul, pentru care fiscul cere peste 4,2 miliarde de lei. Printre celelalte bunuri pentru care Finantele spera sa gaseasca cumparatori se gasesc drumuri si platforme betonate, strunguri, freze, dar si autoturisme, canapele si biblioteci. De mentionat ca preturile cu pricina nu contin TVA, iar posibilii investitori trebuie sa plateasca o taxa de participare echivalenta cu 10% din pretul de pornire al bunului pentru care vor sa liciteze. O data ce au platit aceasta taxa, participarea la licitatie devine obligatorie, deoarece neprezentarea atrage dupa sine pierderea banilor. Statul a impus alta conditie necesara pentru persoanele juridice interesate de bunurile licitate. Firmele trebuie sa nu aiba datorii catre Administratia Finantelor Publice Craiova sau catre Serviciul de taxe si impozite locale al primariei. Cit noroc le va purta cifra 13 celor de la Finantele Publice ramine de vazut pe 17 ianuarie.