24 C
Craiova
joi, 11 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSprijinirea IMM-urilor, o prioritate pentru Alianta D.A. PNL-PD

Sprijinirea IMM-urilor, o prioritate pentru Alianta D.A. PNL-PD

Sprijinirea sectorului Intreprinderilor Mici si Mijlocii reprezinta, in opinia liderilor Aliantei „Dreptate si Adevar“ PNL-PD, o solutie importanta pentru contrabalansarea efectelor negative ale procesului de restructurare industriala. Secretarul general al PNL, Mihai Voicu, candidatul Aliantei PNL-PD Dolj pentru Camera Deputatilor, sustine ca Guvernul D.A. va avea ca obiectiv crearea cadrului institutional, legislativ si financiar favorabil dezvoltarii IMM-urilor si initiativei private. Principalele directii de actiune ale guvernarii D.A., afirma liderul liberal, vor fi reducerea costurilor creditelor pentru IMM prin imbunatatirea cadrului legislativ, imbunatatirea relatiei dintre autoritatile statului si intreprinzatori prin simplificarea procedurilor de control si prin modificarea atitudinii fata de investitori, precum si accesul liber pe piete pentru IMM, astfel incit acestea sa devina furnizori de servicii pentru marile intreprinderi din economia nationala.

Alta prioritate a liberalilor si democratilor, declara Voicu, o reprezinta simplificarea procedurilor administrative in vederea inscrierii firmelor si actualizarea datelor legate de activitatea acestora. „Vrem, de asemenea, sa alocam 0,4 la suta din PIB pentru programe de pregatire a resurselor umane, marketing, precum si pentru imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor, in vederea facilitarii accesului IMM-urilor pe piata unica europeana“, a precizat Voicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS