24 C
Craiova
joi, 11 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateParlamentarii care isi incheie mandatul nu vor muri de foame

Parlamentarii care isi incheie mandatul nu vor muri de foame

Deputatii si senatorii care nu se vor mai regasi pe liste ori care s-au ales cu pozitii neeligibile nu sint deloc de plins, pentru ca au strins oarece agoniseala, chiar daca n-au stat decit un mandat in parlament. Iar daca nu si-au facut vile cit un bloc ori n-au adunat prea mult in conturi, se aleg macar cu niste „pensioare“ de zeci de milioane de lei in fiecare luna.

Campania electorala pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din aceasta toamna a debutat cu surprize de proportii pe listele de candidati pentru Senat si Camera Deputatilor. Putini dintre cei care au „reprezentat poporul“ in ultima legislatura se mai gasesc acum pe locuri eligibile, cei mai multi dintre parlamentarii care inca primesc salarii de zeci de milioane pentru a trage la aghioase pe scaunele parlamentului fiind deja pusi pe liber ori dati spre coada listelor de partidele pe care

le-au reprezentat pina acum. Astfel de cazuri se intilnesc nu doar in rindul partidului (inca) de guvernamint, ci si in opozitie.

Curatenie „de toamna“ pe listele PSD

Dupa rezultatele nesperat de slabe obtinute in alegerile locale din primavara, partidul de guvernamint a gasit de cuviinta sa se scuture de toti reprezentantii sai care numai fala nu i-au facut in parlament. Asa se face ca, in Dolj cel putin, doar unul dintre fostii parlamentari ai judetului isi mai gaseste numele pe o pozitie considerata eligibila. Norocosul este Valeriu Zgonea, ocupantul pozitiei a patra pe lista de candidati a PSD pentru Camera Deputatilor, in conditiile in care partidul considera eligibile doar primele cinci locuri de pe lista pentru Camera si primele trei pozitii ale listei pentru Senat. Mihai Nicolescu a primit doar a sasea pozitie pe lista candidatilor, Neculai Grigoras este al saptelea, iar Eugenu Arnautu se gaseste pe o umilitoare pozitie a noua, fiind lipsit chiar si de sanse teoretice de a mai prinde inca un mandat.

Dintre candidatii doljeni pentru Senat, nici unul dintre actualii pesedisti care ocupa in prezent un fotoliu al Camerei superioare nu are vreo cit de mica sansa sa prinda un nou mandat. Profesoara Maria Antoaneta Dobrescu risca sa-si reia locul la catedra, neavind nici o sansa de a prinde un nou mandat de pe pozitia a patra a actualei liste de candidati, iar actualul deputat Virgil Popescu, trecut de aceasta data pe lista pentru Senat, ocupa doar un loc cinci, fara nici o sansa de „supravietuire“ in parlament.

Peremistii Irina Loghin si Ion Dolanescu, fara sanse pentru un nou mandat

Pedistul Radu Berceanu se regaseste pe listele doljene ale Aliantei D.A. in prima pozitie a candidatilor pentru Senat, cu sanse de a prinde fotoliul de senator in viitoarea legislatura. Sanse slabe are insa fostul penelist, apoi independent, Cornel Boiangiu, in prezent presedintele filialei Dolj a PNTCD, partid care, practic, nici nu conteaza pentru viitorul parlament, dupa cum arata pina acum sondajele electorale. Doctorul Boiangiu, asadar, se va multumi cu „onoarea“ de a sta acasa si a fi presedintele fantomei care a mai ramas din partidul taranistilor de acum citeva legislaturi.

Importante schimbari au avut loc si pe listele celui de-al treilea partid care are sanse sa prinda, in Dolj, fotolii de parlamentari. Nu este vorba despre senatorul Mihai Lupoi, ce ramine cu sanse solide pentru a prinde un nou mandat, din prima pozitie a listei pentru Senat, ori despre deputata Lia Olguta Vasilescu, aflata si ea in fruntea listei pentru Camera, ci de trecerea pe linie moarta a cintaretilor de muzica populara Irina Loghin si Ion Dolanescu, care ocupa locuri realmente neeligibile pe listele PRM din judetele Giurgiu si Calarasi.

Arnautu nu-i de plins

Desi nu vor mai fi de gasit in noul parlament, deputatii si senatorii ramasi in afara locurilor eligibile nu pot fi considerati demni de mila. S-au ales timp de patru ani cu salarii grase si cu PCR (Pile-Cunostinte-Relatii), in conditiile in care cei mai multi dintre ei au tras mita de coada timp de un mandat.

Eugenu Arnautu, inca deputat PSD, nu s-a obosit, in primele 40 de luni de mandat, sa ia cuvintul decit o singura data in Camera: cind a depus juramintul fata de tara si popor, iar asta pentru ca era obligat sa o faca, altfel si-ar fi pierdut onorurile de parlamentar. Dupa ce cotidianul nostru i-a „frecat ridichia“ in privinta activitatii sale de parlamentar, care, parafrazindu-l pe Caragiale, era sublima, dar lipsea cu desavirsire, Arnautu s-a ales cu o urecheala zdravana si din partea partidului, asa ca s-a pus pe treaba, in cursul acestui an luind cuvintul de 13 ori de la tribuna Camerei. In nici un caz insa nu a propus vreo cit de mica modificare la legile dezbatute, ci a fost vorba doar despre declaratii politice, luindu-se, de obicei, de „muschii“ marinarului-primar Traian Basescu. Desi membru al Comisiei permanente pentru politica economica, reforma si privatizare, Eugenu Arnautu n-a avut in cei patru ani de mandat nici macar un proiect legislativ pe care sa-l promoveze, in afara faptului ca s-a „obosit“ sa-si puna semnatura pe propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei.

Ramas fara scaunul de deputat, Arnautu nu are insa de ce se plinge. Este un om bogat, daca ar fi sa ne luam dupa declaratia lui de avere si cea de interese. In afara celor 12 ha de teren agricol, doljeanul dispune de o casa „amarita“ cu o suprafata construita de 400 mp si isi mai construieste o asa-zisa casa de vacanta, cu o incredibila suprafata construita de… 600 mp, adica un fel de cabanuta cit un bloc de locuinte. Are o masina Volkswagen cumparata anul trecut, adica tot in timpul mandatului, ba a mentionat ca, in 2003, a primit de la firma sa, SC SERVTRANS INVEST SA Bucuresti, dividende in suma de 2.928.999.766 lei. Mai pe drepte, vreo trei miliarde dividende de la o firma unde detine actiuni in suma de 500 de milioane de lei. Ciudat si uimitor in acelasi timp, ca dividendele obtinute de la o firma intr-un singur an sa depaseasca de sase ori valoarea actiunilor… Oricum, ca actionar la SC SERVTRANS INVEST SA Bucuresti si la SC CARPAT CARGO SA Bucuresti (unde a functionat si pe postul de consilier management si dezvoltare), Arnautu nu se poate plinge ca va resimti lipsa salariului de deputat, pentru care, oricum, nu s-a obosit prea tare.

Blocul si mandatul

Deputatul pesedist Mihai Nicolescu pare sa fie si el la sfirsitul carierei sale in parlament. Reputat specialist in agricultura, cadru didactic universitar de renume, Nicolescu nu e nici el de plins, pentru ca are o situatie financiara frumusica. Conform ultimei sale declaratii de avere, in afara celor 1.200 mp de teren intravilan dobinditi in 1992 si a Daciei 1300 veche de 26 de ani, deputatul sta foarte bine la capitolul imobile. Pentru ca, in afara de cele doua apartamente proprietate personala (unul din 1987, iar altul din 1997, pe care sotia l-a primit mostenire de la parinti) si a unei case de locuit din 1992, Nicolescu si-a construit in cursul actualului mandat un ditamai viloiul, cu o suprafata construita de 332,60 mp si o valoare de impozitare de 3,5 miliarde de lei. Apoi, nu trebuie sa uitam ca mai are si ceva „maruntis“ prin conturile unor banci din Romania. Nu mult, doar vreo 180 de milioane de lei si putin peste 4.000 de dolari, cam cit sa-i ajunga pentru a-si schimba Dacia din 1978 cu o masina noua.

Pe linga Nicolescu, inca deputatul Neculai Grigoras pare sarac lipit. In cursul acestui mandat nu a reusit nici macar sa-si termine de finisat noul sau apartament de trei camere, pe care nici nu l-a achitat, urmind sa o faca dupa

ce-si va vinde actuala locuinta, un apartament de doua camere. In rest, va parasi Camera Deputatilor doar cu ceva „cheag“ prin conturi: putin peste 50 de milioane de lei si aproape 12.000 de euro. Sarac lipit, nu alta, pentru un deputat la final de mandat…

Si mai sarac pare sa fie deputatul Virgil Popescu, fara sanse sa fie ales ca senator de Dolj. Si-a inceput mandatul trecindu-si pe declaratia de avere doar un apartament – ce-i drept, frumusel, cu o suprafata construita de aproape 100 mp, dobindit in 1991 – si doar cu atit a ramas (daca ar fi sa ne luam dupa declaratia sa de avere) dupa patru ani de deputatie.

Maria Antoaneta,o senatoare care vrea afara (din tara)

Maria Antoaneta Dobrescu este si ea pe punctul de a-si lua adio de la scaunul de senator dupa doar un singur mandat. Presedinta femeilor pesediste din Dolj nu se poate nici ea lauda cu o activitate extrem de laborioasa. In cei patru ani de mandat nu a promovat decit un singur proiect de lege. Este vorba de o propunere legislativa privind reglementarea decontului pentru naveta in mediul rural a cadrelor didactice de specialitate, introdusa in acest an, apoi retrasa de catre initiatoare dupa putina vreme.

La incheierea mandatului se poate lauda macar ca, pe parcursul celor patru ani, si-a luat drept „amintire“ un apartament – „de vacanta“, zice senatoarea- si cam atit. N-a prins un loc eligibil, dar nici nu prea ar vrea sa se intoarca la catedra, mai ales ca locul sau de directoare a Liceului de Arta „Marin Sorescu“ din Craiova s-a cam ocupat intre timp. Spera la un post caldut pe la o ambasada a Romaniei, insa gurile rele spun ca si-ar fi pastrat drept rezerva – daca PSD ar cistiga din nou alegerile – postul de inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Dolj, tocmai de aceea fiind pastrat inca in aceasta functie Constantin Busoi (care are deja in buzunar decizia de pensionare), ca nu cumva sa se ocupe postul prin concurs.

Si Irina Loghin isi incheie cariera de „privighetoare“ a Camerei Deputatilor. Partidul lui Vadim Tudor si-a dat seama ca prestatia ei in parlament a fost mult prea lamentabila si nu a adus prea multe voturi, asa ca a trecut-o pe lista de candidati in judetul Giurgiu, dar pe un loc neeligibil, ca sa nu fie o despartire chiar asa brutala de cintareata de muzica populara. Oricum, daduse chix in parlament, in tot mandatul luind cuvintul doar o singura data, pentru a „doini“ juramintul obligatoriu, si avusese doar patru initiative legislative, care au sfirsit toate la cosul de gunoi al Camerei: trei fiind respinse de plen, iar cea de-a patra fiind retrasa chiar de initiatoare. Nici ea nu se poate plinge ca o va duce rau cu banii, pentru ca salariul de deputata il scotea fara mare efort intr-o singura seara, cintind la vreo nunta ori un botez.

Pensii uriase inclusiv pentru cei care au dormit in parlament

Oricum, parlamentarii care au trecut prin Camera sau Senat nu au de ce sa-si faca griji pentru ca vor fi muritori de foame dupa terminarea mandatului. Pensiile de zeci de milioane de lei pentru parlamentari, votate cu citeva saptamini in urma de pesedistii si peremistii de la comisiile juridice ale celor doua camere, nu sint deloc de aruncat. Pe linga alesii care au atins virsta de pensionare si care de anul viitor vor avea pensii cuprinse intre 28,8 si 36 de milioane de lei lunar, o alta categorie „pusa la adapost“ este cea a actualilor parlamentari care nu se vor mai gasi pe liste si trebuie sa se intoarca in cimpul muncii. La batrinete vor avea si ei drepturi la pensii uriase, respectiv 80% din salariul de senator ori deputat, doar pentru ca un partid sau altul i-a propulsat cel putin un mandat in parlament. Nu conteaza daca au facut ceva in mandatul respectiv, daca au tacut vreme de trei ani si jumatate – precum Eugenu Arnautu sau Irina Loghin – ori daca n-au avut nici un proiect legislativ viabil, cum a fost cazul senatoarei Maria Antoaneta Dobrescu. Pensiile le vor primi doar pentru simplul fapt ca au ridicat mina ori au apasat butonul fara sa cirteasca pentru a vota asa cum le-a cerut partidul, asta in cazul in care au fost prezenti chiar ei la lucrarile parlamentului, si nu doar cartelele lor electronice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS