Ce-i poti spune unei mame care plinge si te roaga sa-i salvezi copiii? Ce-i poti spune unei femei coplesite de sentimentul de vinovatie pentru ca este prea bolnava, prea saraca si prea debusolata pentru le oferi tot ce merita celor doi copii extraordinari pe care ii are?
„Baiatul cel mare a plecat la scoala plingind: «Mami, sa nu aparem la ziar! Noi nu cersim. N-am cersit niciodata, indiferent cit de greu am dus-o. Cum ma mai duc eu la scoala dupa aceea?». Nu stiu ce sa fac. Daca tac, as putea sa pierd casa copiilor mei. Ce sa fac?“.
Constanta a acceptat sa-si spuna povestea din disperare. Ne-a rugat sa nu-i dam numele pentru a nu-si umili copiii in fata colegilor de la scoala. „…Stiti cit de rautaciosi pot fi uneori copiii. Am stat mult in cumpana. Pling de azi-dimineata, cind Ciprian, baiatul cel mare, m-a rugat sa am grija ce spun la ziar. Este un copil atit de sensibil! Este primul in clasa, la «Nicolae Balcescu», in ultimul an. N-a avut niciodata media mai mica de 9,50. El mi-a fost sprijinul de cind m-am imbolnavit. Cel mic este tot un copil extraordinar, dar parca nu imi fac atitea probleme pentru el. Este mai puternic, mai realist…“.
Si-a pierdut mama, apoi sotul, apoi tatal
Constanta spune ca destinul ei a luat o turnura nefasta din ziua in care mama ei a murit. „Nu trecuse decit o saptamina de cind nascusem al doilea copil. A fost prima pierdere majora pe care am avut-o in viata. Apoi, peste zece ani, am ramas si fara sot. A facut stop cardiac si s-a dus. Imi ramasese bietul tata, care a facut pentru noi tot ce e omenesc posibil. Bietul tata! Isi dramuia pensia, calcula totul in functie de mine si de baietii mei, pe care nu i-a considerat niciodata nepoti, ci propriii lui copii. Anul trecut, prin mai, am inceput sa ma simt rau. In august m-am imbolnavit si m-am internat in spital. Fiind cardiaci si mama, si tata, i-am mostenit. La spital mi-au spus ca am si o gonartroza pe care n-au putut sa mi-o stopeze medicamentos si prin fizioterapie din cauza tensiunii foarte mari. In spital am facut un sindrom coronarian. Mi-au spus ca am avut mare noroc. Acasa as fi paralizat si n-ar mai fi putut sa ma salveze. Atunci s-a suparat tata foarte rau. Dar n-am crezut ca o sa moara din asta. Mi-au spus femeile din salon ca la prima vizita a plins: «Singurul meu copil! O fata am si in loc sa ma aduca ea pe mine la spital, ca sint batrin, am adus-o eu pe ea»“.
Din venitul lunar de 1.331.000 de lei, 800.000 de lei se duc pe medicamente
Supararea pricinuita de boala Constantei l-a doborit pe batrin. A murit anul trecut, cu o zi inainte de Craciun. Femeia a ramas fara sprijin, macinata de boli, cu cei doi baieti – unul de 18 ani, celalalt de 17. Doi baieti exemplari, pe care ii vede pierduti in mizerie si lipsuri. Si gindindu-se la asta, Constanta este cuprinsa de panica si de deznadejde.
„Nu va inchipuiti ce baieti am! Cel mare spala in fiecare seara lucrurile lui si ale mele, pentru ca eu nu am voie sa spal din cauza artrozei si sa fac efort dupa operatia de fiere. Ei fac si curatenie in casa. Nu s-au plins niciodata, chiar daca traim toti din pensia lor dupa tata: 1.331.000 de lei. Si in ciuda acestui lucru, invata foarte bine amindoi si gasesc putere sa fie printre primii din clasa. Ciprian este chiar cel mai bun. Ar vrea sa dea la Facultatea de Drept. De fapt, ar putea sa dea oriunde, pentru ca stie toate materiile foarte bine. Asa mi-au spus profesorii lui. Cum sa ai asa copii si sa nu poti sa-i sustii? Cum sa ma impac eu cu gindul ca nu pot sa-i hranesc cum trebuie, ca nu pot sa-i imbrac cum trebuie, ca nu pot sa-mi pregatesc baiatul pentru facultate, asa cum fac ceilalti parinti?“. Constanta plinge in hohote.
„Stiu ca nu am nici un drept sa cer de la nimeni nimic, dar pentru copiii mei fac orice!“
Cel mai mult o ingrozeste faptul ca, pentru a scapa de datoria la intretinere – 15 milioane de lei si pentru a procura lunar medicamentele de inima, fara de care mama lui nu poate supravietui, Ciprian i-a spus ca o sa-si gaseasca un loc de munca. Iar sacrificarea viitorului copilului ei i se pare un pret prea mare de platit.
„Sint debusolata. Nu stiu incotro s-o apuc. Mi-am adunat cartile si le-am pus in saci, cu gindul sa le vind. Dar cit as putea lua pe ele? Cind ma gindesc ca as putea sa pierd casa copiilor mei ma apuca disperarea. Nu am cerut niciodata nimic de la nimeni. Nu am imprumutat macar un capat de ata. Dar acum, pentru copiii mei, as face orice. Cineva m-a sfatuit sa-mi deschid un cont la Finansbank si sa fac un apel la ziar. Mi-a spus ca este gratuit. Si am facut-o. Stiu ca nu am nici un drept sa cer nimanui nimic. Dar ma confrunt cu o situatie critica. De aceea, indraznesc sa ma adresez, prin intermediul Gazetei de Sud, oamenilor de bine. Eu pot sa traiesc cu ceai si piine, dar copiii mei trebuie sa aiba un acoperis deasupra capului!“.
Cei care doresc sa o ajute pe Constanta si pe cei doi baieti ne pot contacta la redactia ziarului sau pot face depuneri in conturile: 2090736ROL/in lei sau 2090736 EUR1, USD1, deschise la FINANSBANK- Craiova.
