-6.7 C
Craiova
luni, 12 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCopiii abandonati - botezati dupa inspiratia lui Bulucea!

Copiii abandonati – botezati dupa inspiratia lui Bulucea!

• Multi dintre copiii abandonati primesc numele de Craioveanu • Primarul intentioneaza ca pe viitor sa „boteze“ citiva dintre copiii abandonati cu numele de Bulucea

Sugarii abandonati in maternitati constituie o problema mai speciala pentru institutiile spitalicesti si pentru Directiile pentru Protectia Drepturilor Copilului. Lipsa unei identitati face imposibil orice demers de institutionalizare a acestora intr-un centru de plasament sau de incredintare catre un asistent maternal sau o familie de adoptie. Prin urmare, obtinerea bucatii de hirtie numita certificat de nastere devine vitala. Drumul de la foaia de observatie a spitalului – singurul act care le certifica initial existenta, cu stigmatele „abandonat“ si „necunoscut“ trecute in dreptul numelui copilului si respectiv al parintilor, pina la cerficatul de nastere, cu nume si prenume, nu este deloc facil. Demersurile, analizele, avizele din partea a numeroase institutii dureaza uneori o jumatate de an. Putini stiu insa, la finalul acestor demersuri, cum si cine hotaraste care vor fi numele si prenumele copiilor.

Popescu, Ionescu,… Bulucea

Daca in cele mai multe dintre cazuri copilul pleaca deja de la spital cu un prenume pe care i-l dau asistentele care, in lunile de „gazduire“, se ataseaza de micut, numele de familie este stabilit de catre o comisie a autoritatilor locale, formata din juristi, asistenti sociali si prezidata chiar de catre primarul Vasile Bulucea, care devine astfel un fel de nas principal al sugarilor abandonati! Cum este ales numele de familie? La nimereala! Fiecare isi da cu parerea, fiecare propune primul nume care le vine in minte, probabil al vreunei rude sau al ultimei persoane cu care au stat de vorba. Popescu, Ionescu, Petrescu… micutii sint botezati in functie de starea de spirit si de inspiratia membrilor comisiei. Este drept ca uneori si imaginatia acestora mai seaca, dovada ca foarte multe generatii de orfani s-au ales cu acelasi nume: Craioveanu. Intentia este, fara doar si poate, una de buna-credinta, bietilor copii fiindu-le daruit numele orasului in care au fost abandonati si poate chiar nascuti. Insa, daca aceasta criza de imaginatie a edililor continua, la ritmul in care creste numarul abandonurilor in judetul nostru numele poate deveni un mijloc de identificare a acestor copii si un motiv de rusine pentru ei atunci cind vor creste si vor dori sa uite trecutul.

„Nasul-sef“, Vasile Bulucea, promite insa ca pe viitor se va acorda mai multa atentie acestui aspect si nu exclude ideea de a face cadou chiar numele lui de familie unora dintre copiii abandonati. Micutilor Bulucea li se sorteste astfel un viitor stralucit si fericit…. Sau nu?!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS