21.8 C
Craiova
duminică, 14 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSefia BNS Dolj, adjudecata de Victor Peta

Sefia BNS Dolj, adjudecata de Victor Peta

• La alegerile desfasurate ieri, contracandidatul Costinel Nita a fost invins la puncte • Unele sindicate se considera nedreptatite si contesta actualul regulament al BNS

Secretarul general al Blocului National Sindical, Matei Bratianu, insotit de o comisie din care a mai facut parte si vicepresedintele confederatiei, Oviciu Jurca, s-a aflat ieri, la Craiova, pentru a participa la alegerile filialei doljene a BNS. Acestea au fost cerute de mai mult timp de unii lideri sindicali, deranjati ca o parte dintre oamenii lor au pierdut posturi importante la nivel national.

Boicotarea lui Victor Peta, liderul BNS Dolj, a inceput luna trecuta, cind acesta a fost detronat din functie, in cadrul unor alegeri care au fost ulterior anulate, pe motiv ca reprezentantii unor sindicate nu aveau drept de vot pentru ca nu achitasera la zi cotizatiile, incalcind astfel statutul si regulamentul miscarii sindicale la care erau afiliati. Singurul contracandidat propus pentru aceasta functie era Costinel Nita, presedintele cartelului sindical Sygma si liderul de la Masini Agricole si Tractoare (MAT) Craiova.

Restantierii la cotizatie au fost spectatori

La alegerile de ieri, doar 31 dintre sindicatele afiliate au avut drept de vot, fiind cu cotizatiile platite la zi, astfel ca unii dintre lideri nici nu au mai fost prezenti in sala. Cu 20 de voturi pentru si 11 impotriva, Victor Peta si-a pastrat scaunul de lider BNS Dolj, pentru urmatorii patru ani, in echipa de conducere fiind reales si Gheorghe Nebunu-pentru functia de vicepresedinte, in timp ce postul de secretar, ramas vacant, a fost ocupat de Gheorghe Chilom, vicepresedintele sindicatului de la IUG Craiova.

Alegerile nu s-au desfasurat insa si fara protestele unor sindicate care se considera nedreptatite deoarece voturile sint impartite dupa numarul de membri.

„Ceea ce prevede in prezent statutul nu este corect. Sindicatele care au pina la 500 de membri au un singur vot, la care se adauga cite un vot la fiecare 500 de membri. Nu cred ca este bine ca un sindicat cu zece sau 20 de membri sa aiba aceleasi drepturi ca unul cu 500. S-a discutat pe marginea statutului, dar nu se stie cind si daca se vor face modificari“, a spus Costinel Nita, contracandidatul lui Victor Peta.

De cealalta parte, Peta sustine ca s-a respectat intocmai statutul BNS, restantierii la cotizatie avind la alegeri statutul de spectatori, iar votul fiind secret.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS