Debordind de energie, o mogildeata de om alearga de colo-colo si nu-si gaseste locul. Din cind in cind, se opreste, clatinindu-se usor pe piciorusele incaltate in cizmulite cit degetul si ii priveste uimit pe uriasii care trec grabiti pe linga el. Ochii mari si negri se itesc mirati pe obrazul bucalat. Cu sprincenele intunecate si usor incruntate, piticul sta citeva clipe nemiscat, apoi o ia din nou la fuga. Sa vada mai bine lucrul acela ciudat si stralucitor. Sau poate doar ca sa se incalzeasca.
Pe Ionut l-a adus pe lume mama lui acum un an si patru luni. Nici ea n-a stiut bine ce face. S-a trezit intr-o zi ca e bortoasa. Ce sa faca? Bani n-avea si nici nu stia unde sa se duca sa scape de plod. Mama ei era plecata pe la neamuri, habar n-avea de unde s-o ia, iar surorile, sase la numar, se pierdusera prin oras, cu puradeii lor. Firuta era singura, fara masa, fara casa.
De cind iesise din puscarie n-a mai stiut ce e acela un acoperis deasupra capului. Mama ei vinduse tot ca sa-l ingroape pe al batrin si plecase unde vazuse cu ochii, lasindu-si copiii sa se descurce cum or putea. La Firuta nici nu s-a gindit. Las’ ca de ea avea grija puscaria, ii dadea si pat sa doarma, si o bucata de piine sa-si astimpere foamea.
Dar, la trei ani de la condamnarea pentru furt, Firuta Vaduva s-a eliberat. A plecat unde stia ca e casa ei.
„N-am mai gasit nimic. Mamica vinduse tot. Nu stiam incotro s-o iau, n-aveam nici unde sa-mi pun capul. M-am angajat sa cistig un ban ca sa am cu ce sa ma intretin“, povesteste Firuta schimbarile care s-au petrecut in viata ei dupa detentie. Locul de munca era sansa ei de a lua totul de la capat, de a rascumpara greselile trecutului. Era un mod de a cistiga un ban cinstit. Era un inceput.
„Atunci l-am cunoscut pe seful meu. Parea un om de treaba, corect, cu suflet bun. Nu peste multa vreme, a tinut sa-mi arate cit poate fi de bun… A spus ca o sa o duc mai bine, ca are cunostinte mari. Am inceput sa ne intilnim… Mi-a luat o garsoniera in care sa stau… Aveam incredere in el…“
Fericirea Firutei n-a durat insa. Aflind ca e insarcinata, i-a cerut sfatul sefului, chiar daca prea multe sperante nu-si punea in el. Stia ca barbatul avea familie, sotie si doi copii. A incercat totusi, pentru ca nu mai avea pe nimeni.
„Nu l-a interesat nimic, m-a lasat pur si simplu. La cinci luni, a vrut sa dau afara copilul, dar n-am putut. Era pacat. Dupa ce am nascut, nu a vrut sa-l recunoasca pe Ionut. Zicea ca nu e al lui. N-am mai stat in garsoniera. Si nici n-am mai avut legaturi… Acum ne vedem rar, cind il caut eu… Tot incerc sa-mi gasesc o locuinta. Poate ma ajuta el, asa a zis…“
La 30 de ani, cu stigmatul puscariei in suflet si cu un copil din flori pe care nici ea nu stie daca si l-a dorit, Firuta bate la usile strainilor pentru o bucata de piine. Citeodata, mai ramine pe la vreo sora, cit sa prinda puteri pentru ea si copil. Apoi pleaca, fiindca nu poate sta pe capul lor.
„Am facut dosar la primarie in urma cu sapte luni pentru locuinta. Mi-au zis ca abia in martie mi-ar veni rindul. Dar ce fac pina atunci? Imi ingrop copilul!…“
In ultimul timp, Firuta si Ionut au stat in gara sau in subsolul Spitalului nr. 2, unde sint tevile calde.
„Acolo ne cuibarim amindoi sa ne incalzim. Saptamina trecuta am fost la Baile comunale ca sa-i fac baie… Citeodata imi vine sa-l las la cineva si sa ma omor…“, a spus femeia disperata.
Suflind repede de atita alergatura, Ionut se cuibareste la sinul mamei. Scinceste usor de foame. Cu minuta invinetita de frig se agata de haina Firutei, care se uita neputincioasa la copilul ei. Nu are ce sa-i dea de mincare, iar afara e frig. Se face noapte si trebuie sa gaseasca un loc unde sa doarma…
