Ana Constantin are 73 de ani si locuieste intr-un camin de batrini din Slatina. Ea a dat un anunt la mica publicitate pentru a cauta persoane care doresc sa o angajeze ca sa le ajute sa ingrijeasca o persoana in virsta sau un copil.
Batrina spune ca a facut acest lucru deoarece se plictiseste uneori, ea fiind invatata sa munceasca pe brinci, de dimineata pina seara, dar si pentru ca ar avea nevoie de niste bani in plus. Ea a trebuit sa renunte insa la acest gind deoarece, conform legii, o persoana asistata social intr-un astfel de centru este considerata persoana cu handicap fizic, ceea ce o impiedica, teoretic cel putin, sa munceasca.
Conditia care i s-a pus in aceasta situatie a fost sa plece din camin si sa se mute in alta parte.
Izgonita de doi copii si patru nepoti
Femeia isi petrece mai tot timpul vorbind cu colegele de camera sau in fata televizorului. Ea locuieste de cinci ani la Centrul de ingrijire si asistenta sociala din Slatina deoarece copiii ei au lasat-o fara acoperis deasupra capului:
„Am doi baieti, cel mare are 53 de ani si cel mic – 43. Am ramas vaduva in ’73 si de atunci imi amarasc zilele cu ei. Aveam un apartament si am facut schimb cu unul mai mic. Diferenta de bani i-am dat-o celui mare, sa-si ia masina, iar apartamentul nou i l-am dat celui mic. Am zis ca o sa stau cu el in casa, da’ n-am apucat sa stau nici o zi…“.
Ana Constantin a lucrat ca infirmiera la spital si spune ca in primul an cind a venit la centrul de ingrijire plingea aproape in fiecare zi pentru ca a muncit o viata doar ca sa nu ajunga acolo, insa s-a obisnuit cu timpul, iar acum se simte in puteri, ca si cind ar mai avea de trait inca 73 de ani.
„M-am obisnuit aici. Ma simt bine, am cu cine sa vorbesc, are cine sa aiba grija de mine, nu am nici o problema. Acasa munceam de ma speteam…Am doi copii si patru nepoti, da’ nici unu’ n-a venit vreodata sa ma vada. Nici lor nu le e dor de mine, da’ nici mie de ei. Ca ei, mai bine lipsa…“, spune batrina cu un zimbet amar.
