Un tata isi hraneste cei doi copii cu foame si saracie

Aurel Dinut are 51 de ani. Are trei copii, dar traieste, in casa din Geblesti, doar cu doi dintre ei: Florentina si Viorel. Fata are 13 ani, baiatul 12. Aurel i-a dat la scoala, dar de tinut, nu-i poate tine, caci bani nu are, ajutor social nu, iar vecinii s-au saturat sa-i tot dea de pomana.

„Cam are darul bauturii Aurica. Nici harnic nu prea e, ca altfel s-ar cunoaste. Casa aia sta sa cada pe el, de cind n-a mai pus mina sa cirpeasca si el ceva. Mizeria o sa-l manince…“, vorbesc oamenii din sat. Si nu gresesc.

Pe Aurica l-a lasat nevasta de ani buni. Femeia n-a vrut sa mai auda de el, i-a ajuns cite a patimit cu un barbat prapadit, care i-a mincat tineretea. A luat cu ea unul din copii, ce mai ramasese din zestrea data de tata-sau si a apucat pe alte meleaguri, stergind din suflet anii petrecuti linga Aurica.

Barbatul a ramas cu ceilalti doi copii sa-si duca traiul mai departe, in cocioaba parinteasca. Din saracie si pomana i-a crescut de dat la scoala. Insa copiii nu au apucat sa afle ce inseamna cu adevarat cartea. Caci de citit nu au de pe ce, iar pentru a merge zilnic la ore, ar trebui sa aiba cu ce-si acoperi picioarele goale. Bani nu le da nimeni. Aurel munceste cind si cind, la cite un om din sat, pe o mina de pomneti ori pe o sticla de rachiu. De pus ceva gura nu se mai invredniceste. A crezut ca o sa-i dea statul vreun ajutor, dar nu are acte pentru dosar, iar pentru acte n-are bani. Asa ca sta – cu cite o zi de munca pe saptamina, cind il razbeste foamea.

„Las’ ca a crescut fata, acum e mare, poate sa duca in spate toate grijile“, le spune el vecinilor, stergindu-se la gura cu mineca dupa dusca de tarie. El nu mai are nici o treaba de-acum, cind copiii

s-au facut mari. Nici de pamint nu se mai ingrijeste. Nu e mult, vreo doua hectare, da’ munca lui nu e de-un singur om, si pipernicit, asa, ca el. Mai bine il lasa in plata Domnului. S-o gasi pina la urma cineva care sa-l scoata la lumina.