Intr-o camera strimta, cu pereti negri de fum si de mizerie, luminata printr-un ciob de geam murdar, isi duce zilele Elena Dianu. In mijlocul patului plin de cirpe si acoperita cu ceea ce a fost cindva o patura, femeia, care a orbit de patru ani, asteapta blidul cu mincare si un cuvint bun de la singurul sprijin care i-a mai ramas: nepotul ei. Dar Daniel are ochi pentru bunicii lui numai daca trebuie sa ia ceva bani de pe urma lor. Singuratatea este insa grea, iar Elena si Costel Dianu, desi au parte numai de vorbe de ocara din partea baiatului, se simt parca mai in siguranta daca stiu ca macar nu sint singuri in batatura, uitati de lume.
Costel si Elena Dianu, din Desa, au avut un singur copil, care a murit acum 15 ani.
„L-au batut unii de prin sat si l-au lasat lat in santul cu apa. A murit in drum spre spital“, isi aminteste batrina. In urma baiatului lor a ramas Daniel. Nepotelul avea atunci noua ani, era lipsit de sprijin si a fost crescut de catre Costel si Elena. Acum are 24 de ani si a devenit chinul batrinetilor celor doi bunici.
Batrinii traiesc in mizerie
Elena are 77 de ani si a orbit acum patru ani.
„Am avut albeata pe amindoi ochii. Mai intii nu am mai vazut cu unul, apoi cu amindoi. Acu’ am orbit de tot, nu mai vad nimic, nimic. Da’ treaba tot fac. Vedeti cit de curat este in fata usii? Eu am facut, asa, fara ochi. Si piine tot eu framint, dar o coace barbatu-meu“, a spus batrina.
Nici cu barbatul ei, anii nu au fost mai induratori. Pe Costel l-au lasat puterile si abia isi tiraste picioarele. Sta mai tot timpul pe scaun, cu miinile impreunate neputincioase in poala, respirind cu greutate. In casa in care traiesc cei doi batrini este o mizerie de nedescris, cladirea este o ruina si privita din afara nici macar nu arata a fi locuita.
Nepotul are camera lui separata, intr-o alta cladire, alaturata. Dar, cum nu se indeletniceste sa isi scape bunicii de mizerie, nici de confortul lui nu se prea ingrijeste. Aceeasi dezordine si mizerie domneste si in camera baiatului. Nu este de mirare ca oamenii din sat il stiu de lenes si il arata cu degetul ca pe un pierde-vara si un scandalagiu.
„Se imbata si se poarta urit cu ai batrini. Le ia banii si ei traiesc ca vai de lume. Au avut si ajutor social de la primarie, dar tot el lua si banii aia si batrinii nu vedeau nici un leu. La primarie s-au prins si s-au gindit sa ii dea banii decit babei, in mina, dar ea, daca e oarba, tot cu nepotu’ de mina venea. Pina la urma a cerut la primarie sa ii taie ajutorul“, povesteste un vecin.
„Macar stiu ca au pe cineva care sa le aprinda o luminare…“
Batrinii isi poarta insa crucea, fara sa se vaite, si cum lumea nu prea le calca batatura, nici nu au cui sa se plinga. Vecinii de linga casa aud certurile iscate mereu de nepot si stiu cit de greu o duc batrinii, dar nu i-au auzit niciodata spunind ceva rau despre Daniel.
„Daca nu ar fi el nu stiu ce ne-am face!“, spune mereu batrina, pentru urechile cui trebuie sa auda. „Cred ca le este si frica sa nu ii bata. Si mai e si batrinetea asta, bat-o vina, ca e greu sa nu ai pe nimeni linga tine, sa-ti aduca o cana cu apa. Asa macar stiu ca au pe cineva care sa le aprinda o luminare la cap cind le-o veni ceasul“, spun vecinii.
Ei o mai aud insa citeodata pe Elena spunind cu regret: „Ehe, daca traia fiu-meu…!“.
