„Puterea noastra este apa!“ a devenit „Puterea noastra este sanatatea!“
Societatea a sponsorizat Spitalul Judetean Mehedinti cu un miliard de lei
Spitalul Judetean Mehedinti a primit ieri o sponsorizare in valoare de un miliard de lei, din partea societatii HIDROELECTRICA Drobeta Turnu Severin. Suma, aprobata in Consiliul de Administratie al societatii, va fi utilizata pentru achizitionarea unui aparat de chirurgie laparoscopica, destinat blocului operator. Un astfel de aparat a fost folosit pina acum citeva luni, fiind adus de o firma colaboratoare a Spitalului Judetean. La intreruperea acestei colaborari, firma respectiva si-a retras si aparatura de specialitate. „Este cea mai mare realizare de care a beneficiat Spitalul Judetean Mehedinti. Aceasta unitate medicala este prinsa in structura NATO, fiind cel mai mare spital din zona de sud-vest. Am gasit intelegere la aceasta societate, iar aparatul de chirurgie laparoscopica achizitionat cu acesti bani va fi de mare ajutor pacientilor din judetul Mehedinti“, a declarat dr. Radu Iman, directorul Spitalului Judetean Mehedinti. Directorul societatii HIDROELECTRICA Drobeta Turnu Severin, Cristian Cazanacli, a declarat ca, potrivit sloganului firmei pe care o reprezinta – „Puterea noastra este apa!“, a dorit ca de aceasta data puterea sa fie sanatatea oamenilor din judetul Mehedinti: „In urma discutiilor pe care le-am avut cu salariatii, dintre care unii au trecut prin spital si ne-au semnalat unele probleme, ne-am indreptat atentia spre acest sector“. Cu ajutorul aparatului ce va fi achizitionat in perioada imediat urmatoare, operatia va putea fi suportata mai usor de catre pacient. „Operatia va consta in citeva incizii foarte mici, bolnavul putind fi recuperat in numai doua-trei zile, reducindu-se astfel zilele de spitalizare si implicit costurile“, a mai declarat dr. Radu Iman. Potrivit directorului HIDROELECTRICA Drobeta Turnu Severin, Cristian Cazanacli, aceasta nu este singura sponsorizare efectuata de societatea pe care o conduce. Daca anul trecut de Craciun, societatea a sponsorizat Casa de copii de la Gura Vaii, de Pasti se intentioneaza sponsorizarea Caminului de batrini de la Ilovat, cu 61 de milioane de lei, si Casa de copii de la Gura Vaii, cu alte 32 de milioane de lei.