16.2 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCum se poate obtine o firma „curata“ dintr-una falimentara

Cum se poate obtine o firma „curata“ dintr-una falimentara

• Conducerea SC TMC SA Filiasi a descoperit o reteta inedita de a „curata“ de datorii o firma cu debite restante fata de bugetul de stat de zeci de miliarde de lei • Dintr-o societate comerciala aflata pe marginea prapastiei fiscale a luat nastere prin divizare o firma noua, fara nici o datorie • Condusa insa de acelasi consiliu de administratie ca si firma din care a luat fiinta, SC TMD SA Filiasi s-a ales ca bonus in urma divizarii si cu o serie de active
ale SC TMC SA, pentru care DGFP Dolj dispusese instituirea sechestrului in vederea recuperarii debitelor

SC TMC SA Filiasi este o firma cu probleme financiare deosebite, fiind monitorizata drept contribuabil mare de catre Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj. Societatea inregistreaza debite de citeva zeci de miliarde de lei doar fata de bugetul de stat, prin neplata impozitului pe profit, a impozitului pe venitul din salarii si a altor datorii la fondul de invatamint si la cel pentru persoane cu handicap. Pentru incasarea creantelor, DGFP Dolj a demarat executarea silita a debitorului. Au fost emise adrese de poprire a disponibilitatilor din conturile firmei deschise la diverse banci comerciale, dar si la terti, s-a dispus sechestrarea bunurilor mobile, respectiv identificarea si indisponibilizarea bunurilor imobile. Desi la licitatiile organizate pentru vinzarea bunurilor sechestrate nu s-a prezentat nimeni pina acum, existenta unor active pe care s-a instituit sechestrul dadea sperante finantistilor ca debitele s-ar fi putut recupera. Numai ca…

O divizare cu iz de infractiune

In anul 2001, Adunarea Generala a Actionarilor a hotarit divizarea societatii in doua firme distincte: SC TMC SA, a carei activitate se limiteaza la furnizarea de utilitati si reparatii la motoare, si SC TMD SA Filiasi, care a preluat activitatea de productie. „Din bilanturile de deschidere simplificate prezentate de cele doua societati nou-infiintate a rezultat faptul ca SC TMC SA a preluat toate obligatiile restante catre bugetul de stat si o parte din activele vechii societati, iar SC TMD SA este o societate fara datorii, preluind cealalta parte a activelor firmei initiale“, a precizat ec. Gheorghe Ciuta, sef serviciu Administrare Mari Contribuabili din cadrul DGFP Dolj. Cu alte cuvinte, din vechea firma s-a desprins ca o pasare Pheonix o noua societate, fara nici un fel de datorie. Ce nu stie prea multa lume despre nou-nascuta SC TMD SA este ca „are acelasi consiliu de administratie ca si noua SC TMC SA“, dupa cum mentioneaza tot Gheorghe Ciuta. Adica aceeasi Marie, dar fara „palaria“ unor datorii de zeci de miliarde de lei, curatata de debite fara pic de detergent.

Activele sechestrate au fost transferate ilegal

Mirosind ca-i ceva putred in aceasta divizare, finantistii doljeni s-au gindit sa mai dea o raita pe la noua SC TMC SA, pentru a reinventaria bunurile mobile sechestrate si cele imobile indisponibilizate pentru recuperarea datoriilor catre bugetul de stat. Surpriza! „O buna parte din aceste bunuri au fost transferate ilegal catre SC TMD SA, desi constituiau garantii pentru plata debitelor. Ca prima masura intr-o astfel de situatie inedita, am dat termen ca, pina pe 17 aprilie 2002, bunurile sechestrate si imobilizate sa revina in patrimoniul firmei TMC SA. In caz contrar, vom sesiza organele abilitate pentru savirsirea infractiunii de sustragere de sub sechestru“, a declarat Gheorghe Ciuta. Si asta n-ar fi tot. Finantistii au mai descoperit ca SC TMC SA Filiasi mai facuse citeva tranzactii ciudate – vinzari de produse sub pretul de cost – beneficiari fiind SC BRACO TRADE SRL Bucuresti si alte citeva firme italiene. Mai precis, exact actionarii lui TMC SA Filiasi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS