Echipa spaniola FC Valencia va trebui sa se descurce fara mijlocasul Ruben Baraja la meciul de astazi cu austriecii de la SV Salzburg, contând pentru mansa a doua a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Internationalul spaniol al „liliecilor“, titular in meciul tur, s-a accidentat in cursul unui antrenament sustinut ieri de formatia pregatita de Quique Sanchez Flores la cantonamentul de la Ciudad Deportiva de Paterna.
Dupa ce medicii i-au confirmat ca nu se va putea baza pe Baraja la meciul cu austriecii, antrenorul Valenciei a anuntat ca in locul acestuia il va folosi pe brazilianul Edu, care urmeaza sa joace la mijlocul terenului alaturi de Albelda.
In ciuda absentei lui Baraja, fundasul italian al Valenciei, Emiliano Moretti, sustine ca echipa sa nu are cum sa rateze calificarea in grupele Ligii Campionilor, deoarece intre cele doua echipe exista o diferenta evidenta de valoare.
„Suntem o echipa mult mai buna ca Salzburg. Sunt sigur ca ne vom califica. Suntem constienti ca este un meci capital pentru toata lumea, pentru noi, pentru conducere, pentru suporteri. Abordam acest meci cu o mentalitate diferita fata de cea din tur si din punct de vedere fizic stam mai bine. Cel mai important lucru pentru noi este sa nu primim gol, pentru ca, in cazul acesta, ne-ar fi mai greu sa ne calificam“, a spus Moretti.